20.4 C
Craiova
miercuri, 8 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalCondescu, primul strămutat de lux

Condescu, primul strămutat de lux

Constantin Creţan, liderul Federaţiei Naţionale a Muncii (FNM), a declarat că Marin Condescu, preşedintele Federaţiei Naţionale Mine Energie (FNME), este primul strămutat de lux din Oltenia. Pentru a-şi susţine declaraţiile, Creţan a făcut publice şi contractele de vânzare-cumpărare a unor imobile şi terenuri.
În opinia lui Constantin Creţan, preşedinte al FNM, sindicalistul Marin Condescu poate fi numit „primul strămutat de lux din Oltenia“. Condescu, dar şi alte nume sonore din conducerea mineritului gorjean au cumpărat case şi terenuri în zonele unde urma să aibă loc strămutări, iar după aceea, unităţile miniere le-au construit vile impresionante în cartierul Primăverii din Târgu Jiu. Liderul minerilor a fost printre primii strămutaţi care s-au ales cu o vilă într-un cartier de lux. „Primul strămutat de lux a fost chiar Marin Condescu, care a avut informaţia, din companie şi din minister, că oamenii din mai multe zone expropriate vor fi despăgubiţi şi a profitat de situaţie. A cumpărat o proprietate pe bani puţini, după care el a fost despăgubit însutit chiar de către administraţia Companiei Naţionale a Lignitului Oltenia (CNLO)“, a afirmat Constantin Creţan, liderul FNM.

A cumpărat case şi terenuri pe preţuri de nimic

Creţan a făcut publice câteva contracte de vânzare-cumpărare din care reiese că Marin Condescu a achiziţionat la preţuri de nimic terenuri şi o casă în zonele unde urma să aibă loc exproprieri. „În anul 2001, de exemplu, Marin Condescu a cumpărat de la Constantin Bobelniceanu 2.400 mp teren şi o casă cu trei camere, dar şi un grajd cu fânar, situate în intravilanul satului Timişeni din comuna Fărcăşeşti. La foarte scurt timp, Condescu vinde unei femei din Craiova, al cărei nume mai apare pe câteva contracte, 1.000 mp din terenul pe care-l cumpărase. Îi vinde şi grajdul. Prin alte tranzacţii, Condescu a reuşit să aibă vilă de lux în cartierul strămutaţilor. Folosindu-se de interpuşi, aşa cum au stabilit şi procurorii, Marin Condescu a devenit primul strămutat de lux“, a declarat Constantin Creţan, liderul FNM.

Vile de lux în paradisul imobiliar al ştabilor

Marin Condescu a fost cercetat de procurorii anticorupţie pentru modul în care a devenit proprietarul unei vile luxoase în cartierul Primăverii din Târgu Jiu. Procurorii anticorupţie l-au găsit nevinovat pe sindicalistul Condescu în dosarul strămutaţilor, întrucât acesta nu era angajat al CNLO, actuala SNLO. De-a lungul anilor, Marin Condescu şi-a legat numele de afaceri controversate pe care sereleuri înfiinţate de sindicatele din subordine le-au derulat. Unele dintre aceste societăţi – Olsermin, Min Prest etc. – au făcut în 2005 obiectul unor anchete derulate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj şi Parchetul de pe lângă Curtea de Apel din Craiova.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU