20.6 C
Craiova
sâmbătă, 11 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjDosar penal pentru braconaj

Dosar penal pentru braconaj

Unui bărbat din Mehedinţi i s-a întocmit dosar penal pentru braconaj după ce a fost prins la vânătoare, într-o pădure din comuna Slivileşti, Gorj. Marţi, poliţiştii Postului de Poliţie Slivileşti au fost sesizaţi de către un localnic despre faptul că doi bărbaţi se află fără drept la vânătoare, în pădurea satului Sura. Ajunşi în zona indicată, poliţiştii l-au identificat pe D.G., de 72 de ani, din judeţul Mehedinţi, persoană care locuieşte fără forme legale în comuna Slivileşti, şi pe M.R., de 37 de ani, din aceeaşi localitate. D.G. avea asupra sa o armă de vânătoare şi 20 de cartuşe de vânătoare calibrul 12. Din primele verificări efectuate s-a stabilit că D.G. deţinea arma de vânătoare legal, având permis de armă, însă nu avea autorizaţie de vânătoare legală, aflându-se pe alt fond decât cel pe care ar fi fost autorizat să vâneze. Poliţiştii au ridicat arma şi muniţia şi au întocmit în acest caz dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de braconaj.

Mihaela Floroiu

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS