13.9 C
Craiova
vineri, 3 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalEclipsa de soare, observată şi în Mehedinţi

Eclipsa de soare, observată şi în Mehedinţi

Eclipsa parţială de soare care a avut loc ieri-dimineaţă, începând cu ora 9.00, a fost observată şi în Mehedinţi. Cerul s-a întunecat destul de mult, ca şi cum o pătură cenuşie ar fi acoperit totul. Magnitudinea maximă a eclipsei solare, adică fracţiunea de diametru solar acoperită de lună la nivelul municipiului Drobeta Turnu Severin, a fost de aproximativ 75%. Această eclipsă reprezintă unul dintre cele mai importante fenomene astronomice anunţate să se producă în următorii 16 ani în România. Momentele eclipsei parţiale de soare vizibile de la Drobeta Turnu Severin s-au observat între orele 9.04 şi 12.02. Astfel, eclipsa a fost vizibilă prima dată în municipiu la ora 9, 4 minute şi 25 de secunde, iar maxi­mul eclipsei parţiale de soare a avut loc la ora 10, 29 de minute şi 48 de secunde. Conform portalului www.astro-info.ro, la ora 12.02, soarele a fost acoperit de lună în proporţie de 75,4%. Cei care nu ştiu exact ce se întâmplă atunci când are loc o eclipsă de soare spun că este un semn rău şi că trebuie să ne rugăm la Dumnezeu să aibă grijă de noi. „Am aflat de la televizor că este eclipsă şi, sincer, îmi este puţin frică pentru că aceste fenomene nu se întâmplă fără motive de la Dumnezeu. Mereu ne arată câte un semn şi că trebuie să ne rugăm, dar noi suntem oameni şi păcătuim tot timpul“, a spus Iulia Avram, o pensionară din comuna Hinova.
Cei care sunt însă informaţi ştiu că explicaţia fenomenului constă în faptul că luna acoperă o bună parte din soare şi spun că nu se tem pentru că este absolut normal să se petreacă astfel de evenimente. „A mai fost o eclipsă vizibilă bine la noi în 1999 şi atunci a fost vara. Pentru mine a fost ceva frumos pentru că nu în fiecare zi vezi o eclipsă. Acum nu s-a văzut aşa de bine, că e iarnă, şi soarele nu străluceşte cu putere. Nu are de ce să ne fie frică“, a spus Dumitru Pavelescu, din Drobeta Turnu Severin.

Alin Ghiciulescu

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS