Acasă Local Grigore Moisil, fondatorul şcolii româneşti de teorie algebrică a mecanismelor automate

Grigore Moisil, fondatorul şcolii româneşti de teorie algebrică a mecanismelor automate

-

L-am ascultat de multe ori la radio. L-am văzut de câteva ori la televizor. I-am citit articolele din săptămânalul Contemporanul. Student fiind, i-am studiat şi unele cărţi. Era fascinant de fiecare dată. Mă întrebam de unde are atâta forţă. Desigur, resursele umane sunt multiple. Cred că în cazul lui Grigore Moisil această forţă a avut ca sursă educaţia, şcoala şi… şcoala continuă, adică învăţarea continuă.

Tulcean cu rădăcini năsăudene

Grigore Moisil s-a născut pe 10 ianuarie 1906 la Tulcea, fiind unul dintre cei patru copii ai familiei Moisil. O coincidenţă bizară: străbunicul său s-a născut tot într-o zi de 10 ianuarie şi s-a numit tot Grigore. Tatăl său, Constantin Moisil, era originar din comuna Măieru, Bistriţa-Năsăud. A fost profesor de istorie, iar mama sa, Elena, era învăţătoare. Aceasta l-a învăţat mai întâi să socotească de la 1 la 10, apoi de la 10 la 100, pentru că, spunea dânsa, dacă ştii cât fac 2+3, atunci ştii cât fac 20+30. De fapt, i-a dat încredere în el, l-a educat să nu-i fie frică de matematică, să creadă că matematica nu este grea. Grigore Moisil spunea: „Când mă gândesc la mama, mă gândesc la mine cum creşteam sub ochii mamei“.

Şcoala elementară şi liceul

Familia Moisil s-a mutat la Bucureşti când Grigore avea patru ani. Mama sa a fost directoarea Şcolii „Maidanul Dulapului“, azi „Enăchiţă Văcărescu“. În şcoala primară s-a remarcat ca un copil cu aplecare spre învăţătură. Era vremea Primului Război Mondial. A prins farmecul calculului mintal şi s-a îndrăgostit de regula de trei simplă, iar profesorul său l-a făcut să înţeleagă bucuria demonstraţiei geometrice. Este o bună dovadă cât de importanţi sunt învăţătorii, primii profesori ai unui copil. Ei deschid porţi sau închid obloanele ferestrelor spre lumea învăţăturii.
Studiile liceale le-a început, în 1916, la Vaslui şi le-a finalizat în 1923 la Bucureşti, la Liceul „Spiru Haret“. În perioada liceului a fost un colaborator constant al Gazetei Matematice. În anul 1923, era elev în penultima clasă de liceu şi, sfătuindu-se cu tatăl său, a hotărât să dea examenele pentru ultima clasă în perioada verii: un examen în iunie şi altul în septembrie. Fiind un elev bine pregătit, dar mai ales fiind foarte bun la matematică, le-a luat pe amândouă.

Student la Politehnică şi la Universitate

Ar fi putut să dea admiterea la Politehnică în acelaşi an, pentru că în vremea aceea orice copil bun la matematică urma o carieră inginerească. Pentru că fizic era destul de firav, mama sa l-a sfătuit: „Nu mai da tu imediat examen de admitere, dă-l la anul, tot e un an câştigat“. Ca să nu stea degeaba, s-a înscris la Secţia de matematică a Universităţii din Bucureşti. Aici a întâlnit profesori de excepţie: Dimitrie Pompeiu, Gheorghe Ţiţeica, Anton Davidoglu. Totuşi, în 1924, a dat admitere la Politehnica din Bucureşti şi a urmat cursurile Secţiei de construcţii până în anul IV. A urmat, în paralel, şi Facultatea de Matematici. Atracţia către matematică a fost mai puternică. În 1929, şi-a susţinut, la Bucureşti, teza de doctorat în matematici cu tema „Mecanica analitică a sistemelor continue“, publicată în acelaşi an la editura Gautier-Villars din Paris pentru a se asigura protecţia prin drept de autor a ideilor foarte valoroase formulate de Grigore Moisil. Iată ce spunea matematicianul despre această etapă: „În 1929, căzând multe examene la Politehnică, pentru a nu avea un bilanţ negativ, mi-am dat seama că aveam gata o lucrare de matematici, care poate s-ar fi potrivit ca lucrare de doctorat. Profesorii Pompeiu şi Ţiţeica au fost de acord că lucrarea putea fi prezentată la doctorat; cu puţin înainte, marele matematician italian Volterra, venit în ţară, mi-a citit lucrarea şi a lăudat-o public. De atunci am rămas în matematici şi n-am mai terminat Politehnica“.

Perfecţionarea în matematici

În 1930, pleacă la Paris pentru perfecţionarea în matematici, iar un an mai târziu, în 1931, susţine examenul de docenţă cu teza „Asupra unei clase de sisteme de ecuaţii cu derivate parţiale din fizica matematică“. Imediat după susţinerea tezei a fost numit conferenţiar la Facultatea de Matematică din Iaşi, dar şi-a continuat perfecţionarea la Roma, cu o bursă Rockefeller. A funcţionat la Iaşi, ca profesor de calcul diferenţial, timp de zece ani pe care i-a numit, într-un interviu din 1970, „zece ani frumoşi”.

Profesor la Bucureşti

La sfârşitul anului 1941, pe 30 decembrie, a fost chemat ca profesor de analiză superioară şi logică matematică la Facultatea de Ştiinţe a Universităţii din Bucureşti, unde a funcţionat până în 1948.
Grigore Moisil a avut un rol important în formarea informaticienilor şi la construcţia calculatoarelor în România. El a înfiinţat un Centru de Calcul la Universitatea din Bucureşti, care urma să fie dotat cu un calculator CIFA realizat la Institutul de Fizică Atomică de către inginerul Victor Toma, acum academician, iar până atunci studenţii de la Bucureşti erau trimişi să facă practică la Timişoara, unde se realizase deja alt calculator cu tuburi MECIPT, cu 50 de operaţii pe secundă. La inţiativa lui Grigore Moisil s-a făcut cu acest calculator prima traducere a unei fraze din limba engleză în limba română.
În 1948, pe 1 octombrie, devine membru titular al Academiei Române.

Ambasador la Ankara şi autor de manuale

În 1946, noua conducere politică a României a luat decizia să trimită ca ambasadori oameni de ştiinţă. Printre aceştia s-a numărat şi Grigore Moisil, care a fost numit ambasador în Turcia, la Ankara. Iată ce spunea Grigore Moisil despre această perioadă: „Atunci am redactat într-o vară un memoriu important care a avut urmări când m-am întors cu el în ţară. Atunci am redactat un volum de logică matematică. Mai mult decât atât. Am găsit că e bine ca acolo, în Turcia, să arăt că România nouă care se formează stimează, respectă munca intelectuală“. A rămas în Turcia până în 1949.
A scris „Teoria algebrică a mecanismelor automate“ (1959), „Funcţionarea în mai mulţi timpi a schemelor cu relee ideale“ (1963), „Teoria algebrică a dispozitivelor automate discrete“ (1963), „Teoria algebrică a circuitelor cu tranzistori“ (1965).
     
Un om Nu ca oricare altul

Mulţi l-au cunoscut pe Grigore Moisil din emisiunile de radio şi televiziune, cu vocea inconfundabilă şi spontaneitatea ieşită din comun, din interviurile publicate în ziarele timpului, din tableta publicată săptămânal, spre sfârşitul vieţii, în Contemporanul. Mi se pare de actualitate un interviu apărut în ziarul Informaţia din martie 1970 şi intitulat „Omul să-şi facă o plăcere din însăşi munca lui“: „Consider că învăţarea continuă – proprie mai ales oamenilor de ştiinţă – începe să devină o treabă pe care trebuie să o facă şi cei care nu au această meserie. Adică aceia care lucrează modest, în domenii precise ale tehnicii şi economiei; şi anume, e nevoie să se înveţe cu ceea ce se numeşte şcoala continuă“. Spunea asta în 1970. Azi, după aproape 40 de ani, este la modă expresia de import „învăţare continuă“. Se adevereşte din nou că „nimeni nu este profet în ţara lui“.
S-a stins din viaţă în seara zilei de 21 mai 1973, la ora 19.00. Era în Canada, într-o vizită profesională la Centrul de Calcul al Politehnicii din Otawa.

Gheorghe MANOLEA
http://gheorghe.manolea.ro

ȘTIRI VIDEO GdS

3 COMENTARII

Horoscop

Berbec O zi dinamică la capitolul prieteni şi protectori. Întâlniri, discuţii, veşti care de care mai interesante, dar şi dispute pe măsură....