Acasă Local Ion I. Agârbiceanu şi primul laser cu gaz din ţara noastră...

Ion I. Agârbiceanu şi primul laser cu gaz din ţara noastră

-

În Munţii Metaliferi din Apuseni se află două vârfuri stâncoase numite Detunate, care au atras dintotdeauna turiştii, curioşii. Detunata Goală are o înălţime de 1169 m, dar spectaculozitatea provine de la aglomerarea de  coloane de bazalt de formă prismatic-hexagonală, bizar de regulate, de parcă un meşter cioplitor le-a fasonat cu răbdare. Istoria spune că numele Detunata vine de la zgomotul asemănător unui tunet care se produce la desprinderea unei pietre din masiv şi rostogolirea ei către bază. Pentru a se ajunge la ele se trece prin comuna Bucium, al cărei nume vine de la tulnic, de la buciumul folosit de păstorii din Munţii Apuseni. Comuna are mai multe sate, printre care Bucium Poieni şi Bucium Şasa. Am fost acolo prima dată în 1970. Eram în ultimul an de facultate, iar unul dintre colegii mei, Cosma Nicolae, originar din Bucium Poieni, ne-a invitat la bunica lui, o munteancă iute şi sfătoasă. Multe am auzit de la dânsa. Multe mi le amintesc şi acum. De atunci mi-a rămas în minte că în Bucium Şasa a trăit preotul Ion Agârbiceanu, pe care îl ştiam de la şcoală ca fiind autorul frumoasei povestiri despre Fefeleaga şi calul ei Bator. Mai târziu am aflat că din locurile acestea de basm a pornit spre lumea ştiinţei fiul său, Ion I. Agârbiceanu. Erau amintiri rămase într-un colţ neumblat al memoriei mele. De curând discutam cu fostul director administrativ de la Universitatea din Craiova, inginerul Micu Sălică, acum pensionar. Nu ştiu cum am ajuns să vorbim despre laser şi dintr-o dată interlocutorul meu parcă s-a luminat şi a început să-mi povestească despre fostul său profesor de la facultate, Ion I. Agârbiceanu. Aşa m-am hotărât să vă povestesc despre un reprezentant strălucit al fizicii din România şi care a realizat, în 1963, primul laser cu gaz din ţara noastră.

Câteva date biografice

Ion I. Agârbiceanu s-a născut pe 6 ianuarie 1907 în localitatea Bucium-Şasa. Tatăl său, Ion Agârbiceanu, era preot în sat, iar mama sa, Maria, era casnică, aşa cum se întâmpla în multe familii de preoţi. Mai târziu, în 1919, tatăl său a făcut parte din Primul Parlament al României Mari, iar în perioada 1922-1926 a fost vicepreşedinte al Senatului. A fost membru al Academiei Române, redactor al revistei Transilvania, protopop în Cluj, scriitor. Aşadar, Ion I. Agârbiceanu a crescut într-o familie de intelectuali preocupaţi de literatură, dar şi de evoluţia fizicii şi a astronomiei. Atmosfera din familie, dar şi calităţile intelectuale ale copilului i-au determinat pe părinţi să-l dea la şcoală de la vârsta de cinci ani. Avea 17 ani când a absolvit Liceul „Gheorghe Bariţiu“ din Cluj. S-a înscris la Institutul Electrotehnic înfiinţat de Dragomir Hurmuzescu în cadrul Universităţii din Bucureşti, pe care l-a absolvit în 1930, obţinând titlul de inginer. A plecat în acelaşi an la Paris pentru aprofundarea studiilor în fizică. În 1934, şi-a susţinut teza de doctorat în domeniul spectroscopiei.

Profesor de o distincţie remarcabilă

A lucrat puţină vreme ca inginer în Anglia, apoi a revenit în ţară şi a funcţionat ca asistent, apoi ca şef de lucrări la Universitatea din Bucureşti, Facultatea de Fizică. În 1948, s-a înfiinţat, tot în Bucureşti, Institutul de Petrol şi Gaze, iar Ion I. Agârbiceanu a fost numit şef al catedrei de fizică, apoi din 1955 s-a transferat la Institutul Politehnic Bucureşti, unde a funcţionat până în ultima clipă a vieţii, adică până în 1971. Iată ce spunea fostul său student din anul universitar 1961-1962, Micu Sălică, acum pensionar, atunci student în anul întâi: „Un om de o eleganţă desăvârşită ca gestică şi îmbrăcăminte. Purta de obicei haine maro, în carouri. Dacă  întrebai pe cineva care nu îl cunoştea ce crede că este această persoană, cu siguranţă îţi spunea că trebuie să fie un savant. În amfiteatrul în care preda, locurile din faţă se ocupau încă din pauza precedentă. Eu eram student la Mecanică, dar veneau studenţi şi de la Electronică, de la Cibernetică. Cursul era demonstrat la tablă cu o viteză de expunere aleasă în aşa fel încât studenţii să-şi poată nota. De multe ori, la o demonstraţie, la un enunţ se oprea, se gândea puţin şi spunea: dar profesorul X are altă părere despre asta şi tind să-i dau dreptate. După fiecare curs ne dădea mai multe variante de probleme, pe care cred că le compunea atunci. Vizita des Anglia şi SUA, iar gurile rele spuneau că se duce să-i înveţe pe cei de acolo fizica modernă. În timpul cursului punea întrebări nominale, prin sondaj, să vadă dacă s-a înţeles. Era o plăcere mai mare decât o plimbare la şosea cu prietena când  îţi spunea: «Bine, tinere, văd că judeci, deşi te-ai încurcat, dar principalul este că judeci». L-am întrebat odată cum să învăţăm pentru examen. Ne-a  răspuns: «Luaţi două-trei cărţi cu acelaşi subiect, scrise de autori străini, şi găsiţi contradicţiile dintre teoriile susţinute de aceşti autori. Automat în mintea voastră se vor forma sinapsele şi, fără să vreţi, veţi reţine esenţialul». Alt coleg l-a întrebat cum se fac marile descoperiri şi ne-a dat un răspuns uluitor pentru noi atunci: «Toată lumea ştie despre un adevăr că este absolut. Vine un ignorant care nu ştie treaba asta şi face o mare descoperire». Desigur, seamănă puţin cu afirmaţia lui Einstein: «Există lucruri care ştim că sunt imposibil de realizat, până când vine cineva care nu ştie acest lucru şi le realizează». Îmi amintesc şi de unul dintre sfaturile pe care ni le-a dat. «Când o să fiţi ingineri şi unul dintre subalterni va face o greşeală tehnică, remediaţi întâi voi greşeala şi apoi să-l pedepsiţi pe respectivul»“. Aceasta a fost povestea spusă de cel care, cu aproape 50 de ani în urmă, a fost studentul lui Ion I. Agârbiceanu. Istoria spune că profesorul Agârbiceanu a asistat la lecţia ţinută de un coleg mai tânăr. La sfârşit, profesorul Agârbiceanu s-a ridicat din banca în care stătuse şi a spus: „Am venit aici în inspecţie, dar felicit pe tânărul savant“.

Cercetător de avangardă

Cercetarea ştiinţifică pe care a desfăşurat-o a fost de avangardă, iar numele său este legat de una dintre realizările fizicii contemporane: laserul. Primul laser funcţional a fost construit în 1960 şi avea ca mediu activ un cristal sintetic de rubin. Primul laser cu gaz a fost construit tot în 1960 de fizicianul iranian Ali Javan, folosind un amestec de heliu şi neon care producea un fascicul cu lungimea de undă apropiată de infraroşu. Cercetările desfăşurate de Ion I. Agârbiceanu în fizică şi spectroscopie au cunoscut o amplificare substanţială din 1956, prin înfiinţarea Institutului de Fizică din Bucureşti şi a Laboratorului de metode optice şi fizică nucleară. În 1963, a fost construit în acest laborator, sub îndrumarea lui Ion I. Agârbiceanu, primul laser românesc cu gaz, după o concepţie originală, brevetată. Pentru meritele sale ştiinţifice a fost ales membru corespondent al Academiei Române în 1963, a lucrat în Grupul European de Spectroscopie Atomică, a fost reprezentantul României la Uniunea Internaţională de Fizică Pură şi Aplicată. S-a stins din viaţă la Cluj-Napoca, pe 9 martie 1971.

Gheorghe MANOLEA
http://gheorghe.manolea.ro

ȘTIRI VIDEO GdS

6 COMENTARII

Horoscop

Berbec O zi dinamică la capitolul prieteni şi protectori. Întâlniri, discuţii, veşti care de care mai interesante, dar şi dispute pe măsură....