Acasă Local Ion Ionescu-Bizeţ, constructorul podului curb de la Giurgiu

Ion Ionescu-Bizeţ, constructorul podului curb de la Giurgiu

-

Am avut, în facultate, mulţi profesori în vârstă. Deşi fiecare era o personalitate bine individualizată, caracteristica lor comună era… modestia. La geometrie descriptivă şi la desen tehnic l-am avut ca dascăl pe profesorul Paul Eugen. Purta ochelari cu multe dioptrii, dar desenele erau impecabile. Era originar dintr-un sat din Bistriţa-Năsăud. Într-o seară a venit la noi în cămin şi ne-a povestit multe întâmplări din viaţa Domniei sale. Deşi au trecut mai bine de 40 de ani de atunci îmi aduc aminte expresia feţei şi a ochilor când ne povestea cum „tătuca m-o suit în căruţă, m-o dus la liceu la Năsăud şi mi-o zâs: fiule, musai să înveţi carte bine…“. Pentru Domnia sa, cuvântul părintelui a fost lege. Despre viaţa unora dintre profesorii mei am aflat în timp şi alte detalii, dar prea puţine. În documentarea mea despre Cristea Mateescu, oltean constructor de baraje hidrotehnice, am aflat că a scris o carte biografică despre Ion Ionescu, unul dintre profesorii săi, publicată în vremea când eram student. Am cumpărat cartea şi am citit-o. M-a frapat modestia profesorului Ion Ionescu şi cultul pentru părinţi.

Incursiune biografică

Ion Ionescu, apelat toată viaţa cu prenumele de Iancu, s-a născut pe 4 decembrie 1870, în cătunul Stoienoaia, comuna Creaţa-Leşile din judeţul Ilfov, la 30 km de Bucureşti. Aşezare cu istorie, dacă ţinem seama că aici s-au găsit urme ale Culturii Dridu din secolele IX-X. Tatăl său, Nicolae Ionescu, podgorean din Valea Călugărească, era administrator al moşiei Stoienoaia, proprietatea fraţilor Darvari, iar mama sa, Atina, născută Diamandescu, era o femeie harnică. Deşi a început şcoala la ţară, părinţii au decis, după primul an, să-l înscrie la şcoala „Clemenţa“ apoi la Şcoala de Roşu nr. 1 din Bucureşti. Avea zece ani când tatăl său s-a îmbolnăvit. Iancu şi-a amintit toată viaţa de cuvintele pe care i le-a spus tatăl său în ultimele clipe de viaţă.
„Atunci mi-a spus să citesc mult şi să învăţ bine ca să pot îngriji de mama mea când voi fi mare. Cuvântul lui l-am păstrat cu sfinţenie, căci am învăţat cu toată stăruinţa şi am stat cu mama până la moartea ei. Pe dânsa am avut-o ca exemplu de muncă şi conştiinţă la îndeplinirea datoriei; de la ea am luat spiritul de corectitudine, de economie, de a trăi modest“. Situaţia financiară l-a obligat să se înscrie la o şcoală comercială şi nu la liceu, să lucreze pe post de contabil la moşia din satul natal. A învăţat mult de unul singur. În anul 1889, a susţinut concursul de admitere la Şcoala Naţională de Poduri şi Şosele. A reuşit pe primul loc, obţinând astfel şi o bursă de studii. A dat meditaţii, a lucrat ca preparator, a tradus cărţi şi a câştigat banii necesari pentru a-şi întreţine întreaga familie.

Inginer intransigent

La terminarea studiilor superioare, în 1894, se angajează ca inginer la căile ferate. A lucrat la construirea căii ferate Cernavodă – Feteşti, care făcea legătura cu tronsonul Cernavodă – Constanţa, inaugurată pe 4 octombrie 1860, cu o lungime de 65 km, şi cu tronsonul Bucureşti-Feteşti, dat în funcţiune de 15 ani, adică în 1879. La 1 ianuarie 1890 este numit subdirector, apoi director la Serviciul hidraulic din Bucureşti. În această calitate coordonează proiectarea şi construcţia podului peste un braţ al Dunării din bazinul de la Giurgiu. Datorită formei terenului şi a subsolului, podul dublu, cale ferată şi şosea, are o formă curbă, unică la vremea aceea în lume. Prin această lucrare, inaugurată în 1905, Ion Ionescu-Bizeţ a rămas în istoria oraşului Giurgiu. Şi azi podul este cunoscut sub numele Podul Bizeţ, deşi este folosit numai de pietoni. În perioada 1923-1926, a prezidat Comisia tehnică a Capitalei. Iată ce s-a scris într-un articol al vremii. „Toată clientela politică interesată…. s-a găsit în faţa zidului intransigenţei lui Ion Ionescu. Intransigenţă în afacerile comunale nu se mai pomenise şi inginerul Ion Ionescu a trebuit să demisioneze, căci altfel s-ar fi primejduit poziţia însăşi a primarului care-l numise“.

Profesor sever cu sine

În 1902, este numit profesor pentru „lucrări de statică grafică, rezistenţa materialelor, hidraulică şi proiecte de poduri“, unde a funcţionat timp de 12 ani, apoi a preluat cursul de poduri, predat de Anghel Saligny, după ce acesta s-a pensionat. În cariera de profesor s-a călăuzit după trei principii pe care le-a enunţat astfel. „Profesorul este răspunzător de timpul pe care elevii îl pierd în şcoală la cursurile şi la lucrările pe care le fac. Acolo trebuie să li se dea elevilor tot ce le este necesar pentru instrucţia şi educaţia lor tehnică. … Al doilea principiu călăuzitor a fost de a face ca elevii să iasă din şcoală cu încredere deplină în ei înşişi că sunt în stare să facă faţă cerinţelor practicii, să aibă încredere în puterea lor de a concepe şi practica lucrări tehnice… Al treilea principiu călăuzitor a fost seriozitatea în îndeplinirea datoriilor. Mi-am impus aceasta întâi mie, mi-am impus să fiu sever cu mine şi apoi cu elevii“. Această atitudine i-a atras adversitatea unor colegi, dar numărul admiratorilor a fost mai mare decât al detractorilor.

Apărător al inginerilor români

Ion Ionescu a desfăşurat o activitate bogată în Societatea Politehnică, înfiinţată în 1881, cu ocazia inaugurării căii ferate Buzău-Mărăşeşti. A fost secretarul Societăţii Politehnica timp de 13 ani, apoi timp de nouă ani, între 1923 şi 1932, a fost vicepreşedinte, iar între 1932 şi 1934 a fost preşedintele acestei societăţi profesionale. Pentru a demonstra consistenţa activităţii desfăşurate în aceste funcţii menţionez moţiunea propusă de Ion Ionescu cu ocazia protestului faţă de atitudinea autorităţilor, care, pentru executarea alimentării cu apă a oraşului Iaşi, a întocmit caietele de sarcini, astfel încât inginerii şi antreprenorii români să fie înlăturaţi de la licitaţie. Iată finalul acestei moţiuni: „Societatea politehnică, deplin convinsă că această lucrare se poate executa, fie în totalitate, fie fracţionată în loturi, de către inginerii antreprenori români, regretă că s-a eliminat concurenţa inginerilor români şi îşi exprimă speranţa că pe viitor asemenea proceduri nu se vor mai întrebuinţa“. Nu aveţi impresia că istoria se repetă?

Recunoaştere

Pentru meritele sale a fost ales, în 1919, membru corespondent al Academiei Române, secţia ştiinţifică. Cuvântul de primire l-a rostit academicianul Gheorghe Ţiţeica.
În testamentul pe care l-a scris pe 12 august 1946, a cerut ca la înmormântare să nu se ţină discursuri. Tot prin acest testament a lăsat casa sa din strada Răsuri, nr. 25 Societăţii „Gazeta matematică“, cu menţiunea ca în două camere să se facă o sală de lectură pentru elevii de liceu din Bucureşti. La mai puţin de două luni, pe 17 septembrie 1946, a trecut în nefiinţă şi înmormântat aşa cum a cerut: simplu, fără fast. Totuşi, urmaşii şi colegii săi, după un an, pe 17 septembrie 1947, au organizat comemorarea lui Ion Ionescu-Bizeţ, iar cu această ocazie s-au ţinut discursuri remarcabile. Adunarea de comemorare s-a ţinut în sala care îi purta numele din localul Şcolii Politehnice din Bucureşti.

Gheorghe MANOLEA
http://gheorghe.manolea.ro

ȘTIRI VIDEO GdS

2 COMENTARII

Cummins a anunțat că renunță la 230 de oameni, angajați prin agenți de muncă temporară

Cei 230 de oameni au contracte de muncă încheiate cu două firme de plasare de forță de muncă. Firmele i-au “închiriat” pe muncitori către Cummins. Dacă producătorul renunta la serviciile muncitorilor, ce se va întâmplă cu cei 230 de craioveni?

Orban: S-au luat măsuri pentru întărirea DSP-urilor

Premierul Ludovic Orban a declarat că ministrul Sănătăţii a luat măsurile pentru "întărirea" Direcţiilor de Sănătate Publică şi pentru derularea anchetelor epidemiologice...