14.5 C
Craiova
sâmbătă, 11 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalAlimente de la UE pentru târgujieni

Alimente de la UE pentru târgujieni

Persoanele care au o situaţie financiară dificilă sunt aşteptate din 13 septembrie la sediul Direcţiei de Asistenţă Socială din cadrul Primăriei Târgu Jiu pentru a primi ajutoarele alimentare de la Uniunea Europeană.
Peste 7.600 de persoane vor beneficia de ajutoare alimentare de la Uniunea Europeană, ajutoare care vor fi distribuite la sediul Direcţiei de Ajutor Social din cadrul Primăriei Târgu Jiu. Vor primi acest ajutor european peste 1.800 de pensionari, 2.377 de persoane cu handicap, aproape 3.000 de şomeri şi 492 de beneficiari de ajutor social. Potrivit Lizicăi Pârvu, referent în cadrul Direcţiei de Asistenţă Socială, fiecare beneficiar trebuie să primească şapte kilograme de făină de mălai, 14 kilograme de făină albă, 3,2 kilograme de paste făinoase, peste două kilograme de biscuiţi şi câte un kilogram de zahăr şi unul de lapte praf. „Până acum nu au sosit toate cantităţile de ajutoare. Zahăr şi lapte praf nu avem deloc, dar vor veni. Este o problemă şi cu depozitarea ajutoarelor, astfel că aşteptăm să le împărţim pe cele pe care le avem şi apoi vor mai veni altele“, a spus Lizica Pârvu.
Până pe 31 decembrie, toate ajutoarele vor fi distribuite beneficiarilor, potrivit reprezentanţilor primăriei. „Sunt foarte mulţi oameni care trebuie să vină să îşi ia făina, biscuiţii şi pastele făinoase. Ne bazăm pe sprijinul poliţiei comunitare, ca de fiecare dată“, a declarat Lizica Pârvu. Ieri, opt dintre beneficiari au ajutat la descărcarea unui tir plin cu făină de mălai: „În curând vom primi şi noi aceste alimente. Ne prind bine pentru că eu sunt şomer şi este destul de dificil să trăim din salariul soţiei, plus că avem doi copii la şcoală. Am lucrat în sistemul privat şi m-au concediat. De trei luni sunt şomer. Nu am găsit nimic de lucru“, a povestit Ionel, de 45 de ani, din Târgu Jiu. Aproximativ 10% din populaţia municipiului Târgu Jiu este beneficiară a unei forme de protecţie socială.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS