15.1 C
Craiova
sâmbătă, 18 mai, 2024

Scurte ştiri

Şoferiţă după 960 de încercări

O bunicuţă din Coreea de Sud a devenit o adevărată celebritate naţională după ce a reuşit să obţină permisul de conducere după a 960-a încercare în cinci ani. După cum informează tgcom.it, Cha Sa-soon, de 69 de ani, a început să ia lecţii de şoferie în 2005 şi imediat a participat la examinările pentru obţinerea permisului, prezentându-se de cinci ori pe săptămână în faţa comisiei. Cu timpul, a început să devină tot mai nesigură, ajungând să se prezinte la examen de doar două ori pe săptămână, pentru ca în final tenacitatea sa să fie răsplătită. Gestul lui Cha Sa-soon este cu atât mai lăudabil, cu cât ea a insistat să obţină permisul doar pentru a-şi putea duce nepoţeii la grădina zoologică. În plus, trebuie menţionat că în coreeană prenumele bunicuţei înseamnă „autovehicul“, iar dacă ţinem cont de tot ce s-a întâmplat, pare predestinat. Nepoţii şi copiii femeii au sărbătorit performanţa acesteia, la fel ca multe alte persoane care au dorit să marcheze evenimentul. „Când am văzut că a răspuns corect la toate întrebările, am ieşit repede să o anunţăm că a luat examentul. Am îmbrăţişat-o şi i-am dat un buchet de flori“, a povestit Su-yeon Park, unul dintre instructori. Din câte se pare, Cha Sa-soon nu a avut nici un fel de probleme cu proba practică, însă la teorie a întâmpinat ceva dificultăţi.

James Cameron va realiza un film despre un trib de indigeni din Brazilia

James Cameron va merge până la sfârşitul acestui an în Brazilia pentru a realiza un film 3D despre un trib local, care, potrivit cineastului, este ameninţat de construcţia barajului uriaş Belo Monte pe fluviul Xingu, în jungla amazoniană. Realizatorul peliculei „Avatar“ s-a alăturat de mai multe luni opozanţilor construirii barajului Belo Monte, care ar urma să fie al treilea din lume, după Barajul „Celor Trei Guri“ din China şi Barajul Itaipu, aflat la graniţa dintre Brazilia şi Paraguay. „Doresc să revin în Brazilia pentru a mă întâlni cu anumiţi lideri Kayapo-Xikrin de pe valea fluviului Xingu, care m-au invitat. Vreau să iau cu mine o cameră 3D pentru a filma viaţa lor, cultura lor, anumite lucruri care nu au fost niciodată filmate şi cu atât mai puţin 3D“, a declarat regizorul canadian într-un interviu acordat cotidianului Folha din Sao Paulo.
Cameron a mers deja de două ori în regiunea în care trăieşte tribul Kayapo-Xikrin pentru a-i susţine pe indigeni şi pentru a filma unele imagini în scopul realizării unui „scurt documentar“ care va fi inclus în următoarea ediţie a DVD-ului cu „Avatar“, ce va fi lansată de Crăciun.

Funcţionarii întârziaţi, amendaţi de guvern

Reprezentanţii guvernului nigerian s-au săturat de lipsa de punctualitate a funcţionarilor şi au decis să ia măsuri. După cum informează cotidianul austriac Kronu, nu mică le-a fost uimirea funcţionarilor întârziaţi de la instituţiile publice din Abuja să vadă că uşile de la birouri erau închise dimineaţa când au ajuns la serviciu. Guvernanţii doresc în acest fel să combată lipsa cronică de punctualitate din rândul angajaţilor. Astfel, funcţionarii care au întârziat nu au mai putut intra în clădire şi au fost nevoiţi să aştepte în faţa uşilor închise. Cei care au vrut să plece acasă au fost imediat ameninţaţi că vor fi daţi afară. De obicei, funcţionarii nigerieni îşi încep programul la ora opt dimineaţa, ei ajungând însă după aşa-numita „oră a Africii“, abia două ore mai târziu. De obicei, programul se termină la ora patru sau atunci când se ia curentul.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS