În ultimii ani vorbim mult despre proiecte. În ultimii ani sintagma „proiect strategic“ este frecvent utilizată în discuţiile noastre profesionale. Aparent, sintagma „proiect strategic“ este un concept nou, al zilelor noastre. Şi totuşi, dezvoltarea societăţii, dezvoltarea unor sectoare economice, dezvoltarea instituţiilor pe baza unor proiecte strategice s-a aplicat din toate timpurile. S-a aplicat şi la noi în ţară. Diferenţa constă în modalitatea de elaborare a proiectelor strategice. Acum, la elaborarea proiectelor strategice lucrează echipe, echipe interdisciplinare. Acum, la elaborarea proiectelor strategice se aplică metode complexe. Valoarea proiectelor strategice este verificată în timp. Multe proiecte elaborate acum o sută de ani şi-au dovedit, în timp, valoarea strategică.
Atunci, aceste proiecte strategice au fost elaborate de o singură persoană, iar metodele erau mai simple. L-am ales, pentru exemplificare pe renumitul profesor Ioan Ştefan Gheorghiu.
Incursiune biografică
Ioan Gheorghiu s-a născut la Bacău pe 24 august 1885. A făcut studiile primare la Bacău, iar pe cele gimnaziale şi liceale la Bucureşti. În 1904 s-a înscris la Şcoala Naţională de Poduri şi Şosele din Bucureşti, pe care a absolvit-o ca şef de promoţie în 1909. Printre profesorii care au contribuit la formarea sa se numără Spiru Haret şi Anghel Saligny. După absolvire, a primit din partea Academiei Române o bursă „Adamachi“, care i-a permis o specializare în domeniul electric, domeniu pe care Şcoala Naţională de Poduri nu îl acoperea în întregime. Şi-a continuat studiile la Şcoala Superioară de Electricitate din Paris, pe care a absolvit-o în 1910, şi pe cele practice la uzinele Allgemeine Electrizitäts Gesellschaft (AEG) din Berlin (1910-1911). A făcut apoi o călătorie de studii pe tema electrificării căilor ferate, în Germania, Franţa şi Italia.
Activitatea de inginer
Şi-a început activitatea în 1911 ca inginer în portul Constanţa, a continuat la Societatea de Tramvaie Bucureşti (1912-1914), iar apoi (1914-1924) la CFR, ca şef al Serviciului de electrificare şi la Societatea de gaz şi electricitate din Bucureşti, unde s-a ocupat de dezvoltarea reţelei electrice din Bucureşti.
În anul 1913, Ioan Ştefan Gheorghiu, la cererea Direcţiei Generale CFR, elaborează primul proiect de electrificare a căii ferate Sinaia – Pietroşiţa şi de prelungire a electrificării pe tronsonul Sinaia – Predeal. În studiul care însoţea proiectul, exemplu de clarviziune tehnică, exemplu de proiect strategic, I. S. Gheorghiu recomanda construirea a două centrale hidroelectrice pe Ialomiţa superioară la Dobreşti şi la Gâlma-Moroieni, realizate de altfel ulterior. Prima în anii 1928-1930, iar a doua în anii 1952-1953. Tot în 1913 s-a pus problema execuţiei căii ferate Pietroşiţa – Moroeni – Sinaia, precum şi prelungirea acesteia până la Predeal, care, la vremea aceea, era staţie de frontieră. Din motive economice, proiectul nu s-a aplicat. Abia în 1959 începe electrificarea liniei de cale ferată Braşov – Predeal – Câmpina. La 27 decembrie 1960 a fost plantat în staţia Predeal stâlpul metalic nr. 69, pe fundaţie de beton monolit, moment considerat începutul lucrărilor de electrificare la Căile Ferate Române. La 1 august 1963 a fost terminat şi trecut în probe tehnologice tronsonul Braşov – Predeal, prima cale ferată normală electrificată din România. La 9 decembrie 1965 a fost dat în exploatare în zona Braşov – Predeal, în 20 aprilie 1966 s-a deschis circulaţiei şi linia electrificată Predeal – Câmpina, extinsă apoi până la Bucureşti şi inaugurată pe 16 februarie 1969.
A contribuit la modernizarea Uzinei Filaret – Bucureşti şi extinderea reţelei de 5kV în afara Bucureştiului, introducerea cablului subteran de 30 kV pentru distribuţia energiei electrice şi electrificarea zonei rurale din jurul Capitalei. A contribuit la modernizarea şi extinderea Uzinei Grozăveşti, prin creşterea puterii instalate de la 30.000 kW la 80.000 kW. A colaborat la realizarea hidrocentralei de la Dobreşti şi a primei linii de 110 kV din ţară: Dobreşti – Târgovişte – Bucureşti.
Hidrocentrala Dobreşti este situată pe cursul superior al râului Ialomiţa la cota 893,50 m şi cuprindea, la darea în funcţiune, patru turbine Pelton de 5.650 CP plus una de 210 CP pentru servicii auxiliare. Puterea instalată era de 22.810 CP, corespunzând la un debit de 7 m3/sec. la înălţimea de cădere de 304 m. Turbinele erau cuplate cu generatoare de 5.000 kVA. Uzina electrică de la Dobreşti a fost prima uzină din Europa echipată cu aparatură de automatizări realizată după o soluţie brevetată de Brown-Boveri. Pentru transportul energiei electrice produse, tensiunea era ridicată la 110 kV prin patru transformatoare de 5000 kVA. Linia de transport cu piloni metalici era echipată cu patru conductori de la Dobreşti până la Târgovişte şi cu şase conductori oţel-aluminiu (două circuite de la Târgovişte la Bucureşti).
Repere din activitatea didactică
Ioan Ştefan Gheorghiu şi-a început activitatea didactică în 1920, la Facultatea de Ştiinţe a Universităţii din Bucureşti, apoi din 1921, la Şcoala Politehnică Bucureşti, Catedra de maşini şi aparate electrice, devenind profesor titular în 1926. Despre cursurile sale se spunea: „Prelegerile sale de maşini electrice erau pătrunse de rigoare ştiinţifică împletite armonios cu partea aplicată, menţinând la un nivel superior îmbinarea între teorie şi practică. Cursurile sale ţineau pasul cu progresele realizate, fiind împrospătate mereu cu noutăţi ştiinţifice şi practice“. Rămâne pentru toţi cei care l-au cunoscut ca o figură de distins dascăl, care uneşte o cunoaştere profundă a teoriei clasice a maşinilor electrice cu o deosebită claritate a expunerii, cu privirea mereu aţintită spre sublinierea esenţialului, spre aplicaţiile posibile ale teoriei prezentate“.
Ioan Ştefan Gheorghiu a dezvoltat o teorie generală unitară a maşinilor electrice de curent alternativ, cu sau fără colector. În domeniul funcţionării în paralel a centralelor electrice, a aplicat o metodă devenită ulterior clasică, sub numele de metoda generatorului unic. A elaborat o metodă comparativă pentru stabilirea tarifelor la energia electrică. Ca întemeietor al şcolii româneşti de maşini electrice a elaborat primele cărţi din acest domeniu. Astfel, între 1960-1966, a elaborat „Tratatul de maşini electrice“ în patru volume şi, 1968-1972 a elaborat „Culegere de probleme de maşini electrice“, trei volume.
Pentru a asigura pregătirea practică a studenţilor a organizat, la Politehnica Bucureşti, Laboratorul de maşini electrice.
Recunoaşterea unui mare om
Ca urmare a rezultatelor obţinute în activitatea de cercetare, în anul 1951 a fost numit director al Institutului de Energetică al Academiei Române. În această calitate a contribuit la abordarea unor noi direcţii de cercetare privind utilizarea maşinilor electrice.
Ca recunoaştere a meritelor ştiinţifice şi profesionale a fost ales membru corespondent al Academiei Române în 1948, apoi membru titular în 1952. A fost vicepreşedinte şi preşedinte al Secţiei de ştiinţe tehnice (1959 – 1963).
S-a stins din viaţă în ziua de 6 noiembrie 1968.
http://gheorghe.manolea.ro
