32.9 C
Craiova
sâmbătă, 12 iulie, 2025
Știri de ultima orăLocalPedepse cu executare pentru corupţie

Pedepse cu executare pentru corupţie

În dosarele de dare sau luare de mită, trafic de influenţă şi primire de foloase necuvenite, Ministerul Justiţiei doreşte interzicerea aplicării unor pedepse cu suspendare.

Ministerul Justiţiei a iniţiat un proiect de lege prin care să impună instanţelor ca pedepsele pentru faptele de corupţie să fie aplicate numai cu executare, fără posibilitatea suspendării. Această prevedere face parte din aşa-numita Lege a Micii Reforme, al cărei proiect întocmit de Ministerul Justiţiei se află în prezent, spre avizare, la Consiliul Superior al Magistraturii.
„Eu sper ca până la sfârşitul verii acest proiect să fie aprobat în guvern şi să fie înaintat parlamentului, pentru a putea fi legiferat chiar din această toamnă“, a declarat ieri, la Craiova, ministrul justiţiei, Cătălin Predoiu.
Venind în întâmpinarea prevederilor noilor coduri de procedură, care ar trebui să intre în vigoare din toamna lui 2011, viitoarea Lege a Micii Reforme vine şi cu alte modificări menite să ducă la scurtarea duratei proceselor. Spre exemplu, înlocuirea completului de nouă judecători ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu unul de doar cinci judecători, toţi proveniţi de la Secţia Penală a instanţei supreme. Proiectul mai limitează posibilitatea casărilor şi trimiterea cauzelor spre rejudecare, o singură dată, dar creşte importanţa instituţiei medierii, în anumite cauze judecătorul putând dispune chiar o şedinţă obligatorie de mediere în cursul procesului.

Judecarea dosarelor, grăbită de avocaţi

Potrivit unor surse judiciare, un asemenea proiect de lege, care s-ar aplica şi cauzelor aflate pe rol la data intrării în vigoare, ar avea drept prim efect o grăbire a judecării dosarelor de corupţie. Astfel, avocaţii nu vor mai trage de timp la nesfârşit, ci vor face tot posibilul să obţină pentru clienţii lor, trimişi în judecată pentru fapte de corupţie, pedepse cu suspendare, cu care se vor mulţumi, fără să mai recurgă la căile de atac.
În aceste dosare, procurorii vor face însă tot posibilul să obţină condamnări cu executare, astfel că aceştia vor fi cei care vor uzita la maximum de căile de atac. Dacă o asemenea lege va intra în vigoare, în locul pedepselor cu suspendare primite până acum, ar putea ajunge în spatele gratiilor inculpaţi precum fostul primar al Băileştiului, Ioan Negreţ. Acelaşi pericol îi paşte şi pe cei doi agenţi de la Biroul Rutier Craiova, Ştefăniţă Cristian Nedelcu, de 29 de ani, şi Cosmin Viorel Bălaşa, de 23 de ani, primul condamnat luna trecută la un an şi jumătate de închisoare cu suspendare, iar cel de-al doilea, la un an cu suspendare. Alt campion al condamnărilor cu suspendare este fostul baron de Gorj, Nicolae Mischie, care are pe rol mai multe dosare de corupţie, încă nefinalizate. Şi el ar avea şanse să primească sentinţe cu executare dacă va intra în vigoare legea propusă de Predoiu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

4 COMENTARII