8 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalListele libertăţii

Listele libertăţii

Susţinătorii primarului suspendat Antonie Solomon vor să-i convingă pe magistraţii piteşteni să-l judece pe acesta în libertate pentru faptele de corupţie de care este acuzat. În numele unui proiect socio-civic, o asociaţie din Piteşti, de care se leagă mitingul de susţinere al angajaţilor din Primăria Craiova din luna martie, a început să strângă semnături în stradă de la craioveni pentru eliberarea primarului. Consilierul local Gheorghe Albăstroiu, care s-a alăturat iniţiativei, a declarat că strângerea semnăturilor va dura până pe 6 iulie.

„Dacă judecătorii servesc mereu aceeaşi placă, atunci când decid să-l ţină în arest, vrem să le demonstrăm prin aceste semnături că Antonie Solomon nu reprezintă pericol social. Sperăm să strângem zece mii de semnături pe care să le îndosariem şi să legalizăm apoi la notar dosarele“, a spus Albăstroiu. Consilierul local a precizat că în sprijinul primarului suspendat vor fi aduse şi persoanele care au fost ajutate de acesta.

„Strângem declaraţii scrise de susţinere de la cei pe care i-a ajutat Antonie Solomon. Sunt zece persoane. Şi aceste declaraţii le vom legaliza la notar“, a mai spus Albăstroiu. Pe 8 iulie, magistraţii Tribunalului Argeş vor decide dacă menţin măsura de arest preventiv pentru Antonie Solomon. Până acum, toate cererile depuse de avocaţii acestuia au fost respinse.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

85 COMENTARII