Acasă Local Practici agrofitotehnice folosite în agricultura ţărănească din Oltenia

Practici agrofitotehnice folosite în agricultura ţărănească din Oltenia

-

Prin anii ’80 am organizat un Cerc de inventică împreună cu studenţii de la Facultatea de Electrotehnică, grupa de acţionări electrice. Întâlnirile se desfăşurau la Casa de cultură a studenţilor, corpul vechi, unde există săli splendide. La fiecare întâlnire aveam câte un invitat, inventator de marcă. Printre ei, profesorul docent Pop Liviu, de la Facultatea de Agronomie, venit de la Cluj încă de la înfiinţarea acesteia, adică din 1948.

Un invitat de marcă

Profesorul Pop Liviu este menţionat în „Dicţionar cronologic al ştiinţei şi tehnicii universale“, Editura ştiinţifică şi enciclopedică Bucureşti, 1979, în calitate de coautor la lucrarea „Nisipurile Olteniei din stânga Jiului şi valorificarea lor“, iar la pagina 352 se spune „1968 – Agronomul român Liviu Pop, care se ocupă încă din 1943 cu cercetarea structurii solului, realizează un aparat pentru determinarea rezistenţei la presiune a agregatelor din sol, folosit atât în ţara noastră, cât şi în străinătate“.
Domnia sa este cunoscut pentru soiul de arahide Tâmbureşti, adică alune de pământ adaptate pentru solul nisipos de la Tâmbureşti. În 1985 s-a organizat la Râmnicu Vâlcea un salon de invenţii. Fiind aproape de Craiova, universitatea noastră a participat cu multe invenţii şi cu o delegaţie numeroasă. Printre participanţi, prof. docent Liviu Pop, care avea atunci 66 de ani. Acum are 90 de ani împliniţi. Deşi am anunţat din vreme când sosim la Râmnicu Vâlcea, se făcuse cinci după-amiaza şi încă nu ştiam unde vom fi cazaţi. Le-am cerut organizatorilor să rezolve această problemă măcar pentru cel mai de seamă participant – docentul Liviu Pop. Într-o jumătate de oră s-a rezolvat, dar profesorul a întrebat: „Ceilalţi unde vor fi cazaţi?“. „Încă nu ştim“, au răspuns organizatorii, „dar se va rezolva“. „Atunci rămân şi eu în hol cu ei până vor fi cazaţi“.
A doua zi am asistat la o fascinantă expunere despre cultura de arahide. Cu Brevetul „Soi de arahide Tâmbureşti“, a obţinut, în 1995, Medalia de aur la Salonul de Invenţii de la Geneva.

Practici agrofitotehnice

După susţinerea prelegerii la Cercul de Inventică, evocată la începutul articolului, am mers împreună de la Casa de cultură a studenţilor până în zona Casei de cultură a tineretului, situată pe Calea Severinului. Am discutat multe. Un subiect interesant pentru mine a fost cel legat de tehnicile agricole folosite de ţăranii din Oltenia.
Iată prima istorisire a profesorului docent Pop Liviu:
Agricultura este una dintre cele mai vechi îndeletniciri ale omului, care s-a perfecţionat de-a lungul timpului pe baza experienţei practice, la baza căreia a stat numai observarea modului cum cresc şi se dezvoltă plantele în anumite condiţii de sol, climă şi sub influenţa anumitor tratamente. Ele s-au selectat în timpul anilor, rămânând numai acelea care au dat în mod evident producţii sporite la unitatea de suprafaţă într-o perioadă de timp mare, concludentă.
Este cunoscut că în Oltenia, pe o suprafaţă relativ mică, sunt mari variaţii de relief şi altitudine (de la 30 m în lunca Dunării la peste 2.000 m în zona montană), de sol (de la nisipurile sărace la cernoziomuri) de adâncime a apei freatice (de la peste 15 metri adâncime până aproape de suprafaţă) şi de factori climatici (mai ales precipitaţii şi temperatură).
În aceste condiţii atât de variate de mediu, pe zone mai mari sau mai mici, locuitorii au fost nevoiţi să pună la punct o mare diversitate de practici agricole, iar cele mai multe au o bază profund ştiinţifică.
Spre exemplu, în zonele nisipoase, iar Oltenia are peste 200 mii de ha de astfel de soluri, cele mai importante probleme erau legate de asigurarea apei, încălzirea puternică a solului de la suprafaţă şi spulberarea nisipului. Pentru rezolvarea acestora, locuitorii din zonă au utilizat tehnici de fertilizare adâncă cu gunoi. Astfel, pe nisipurile din stânga Jiului, în zonele unde se cultivă pepeni verzi, cunoscutele lubeniţe olteneşti, în fiecare cuib unde urmează să se introducă seminţele se pun trei kilograme de gunoi la adâncimea de 50 până la 60 cm. Gunoiul nu este spulberat de vânt, nu se mineralizează repede, fertilizează terenul pe durata culturii, reţine apa, care se infiltrează rapid în adâncime prin nisip, dar se opreşte în gunoi ca într-un burete, de unde este preluată de plantă pe toată durata de vegetaţie împreună cu substanţele nutritive. Istoria spune, dar eu nu am verificat aceste spuse, că această tehnologie de cultură a fost brevetată de un străin, Egerszegi Sandor.

A doua istorisire

În zona subcarpatică a Olteniei, cu soluri grele, argiloase, ţăranii obişnuiau să dea jumătate din cantitatea de sămânţă stabilită la unitatea de suprafaţă înainte de arat şi jumătate după arat. A doua jumătate era încorporată în sol cu grapa. Această practică ducea de fiecare dată la cea mai bună răsărire, indiferent de condiţiile climatice. Astfel, în anii secetoşi, cu căldură mare şi puţină umiditate, răsărea sămânţa îngropată mai adânc, adică semănată înainte de arat, deoarece aici, la adâncime, avea umiditate suficientă, pe când sămânţa îngropată superficial se usca. Din contră, în anii ploioşi şi reci, răsărea sămânţa îngropată superficial, deoarece sămânţa îngropată adânc, având prea multă apă, care nu se infiltra prin solul argilos, putrezea înainte de încolţire. Evident, în anii cu precipitaţii şi temperaturi normale, gradul de răsărire era normal, dar cum puteau şti ţăranii de atunci cum va fi anul următor dacă nici cei de azi nu ştiu cu certitudine? Aşa că, prin metoda lor, indiferent cum era primăvara, umedă sau secetoasă, pierdeau cel mult jumătate din cantitatea de sămânţă încorporată în sol.

ȘTIRI VIDEO GdS

1 COMENTARIU

Spitalul Gerota din Bucureşti a ieşit din carantină

La nivelul spitalului Gerota, aparținând Ministerului Afacerilor Interne, au fost efectuate activități de dezinfecție și igienizare, iar în acest moment carantină a...