Acasă Local Remus Răduleţ şi cuvintele de împrumut

Remus Răduleţ şi cuvintele de împrumut

-

Bogăţia unui popor vine din cultura sa. Cultura unui popor este dată de creaţiile comunităţilor care îl formează. Când se discută despre cultură şi creaţii, ne gândim, de regulă, la creaţii artistice, la opere de artă, la tablouri, la sculpturi, la cărţi. La cărţi scrise de poeţi, la cărţi scrise de romancieri. Cărţile care intră în patrimoniul, în tezaurul unui popor sunt scrise şi de alţi specialişti. Uneori, de ingineri. Unele dintre aceste cărţi jalonează, pentru zeci de ani, vocabularul de specialitate corelat cu vocabularul uzual, cu vocabularul comun. Dacă nu apar la momentul potrivit aceste cărţi, numite dicţionare, lexicoane sau altcumva, cultura unui popor riscă să-şi piardă identitatea. Cuvintele de împrumut, cuvinte care „sună“ frumos şi lasă impresia că acela care le foloseşte este inteligent şi cult, sufocă, încet-încet, identitatea culturii unui popor. Cultura tehnică a poporului român a beneficiat de mulţi creatori. Unii au realizat invenţii pionier. Alţii au introdus cuvinte folosite acum în întreaga lume. Unul, numit Remus Răduleţ, prin erudiţia şi dăruirea sa, a făcut posibilă apariţia Lexiconului Tehnic Român.

Incursiune într-o biografie

Remus Răduleţ s-a născut pe 3 mai 1904 în localitatea Brădeni din judeţul Sibiu. Satul său natal este atestat încă din 1297 cu numele de Terra Heen, iar biserica cu hramul Sf. Andrei a fost menţionată prima oară în 1350. Sat săsesc, numit Henndorf până în 1968. Studiile liceale le-a început la Sighişoara şi le-a terminat la Braşov.
A început studiile superioare în 1923, la Facultatea de Electromecanică a Şcolii Politehnice din Timişoara, pe care a absolvit-o în 1927, fiind cel mai strălucit student pe care l-a avut această şcoală de-a lungul istoriei sale. Şcoala Politehnică din Timişoara a fost înfiinţată în noiembrie 1920, prin Decretul Regelui Ferdinand, care pe 11 noiembrie 1923, cu ocazia vizitei de inaugurare, a spus: „Nu zidurile fac o şcoală, ci spiritul care domneşte într-însa“.
   
Perfecţionare la Zürich

După un an de la absolvire, în 1928, a obţinut o bursă de studii la Şcoala Politehnică Federală din Zürich. Timp de aproape trei ani a lucrat alături de profesorul Karl Kuhlmann, renumit la vremea aceea, în atmosfera intelectuală efervescentă creată de o pleiadă de savanţi iluştri, printre care Albert Einstein, Max Plank, Erwin Schröedinger, atmosferă în care logica raţionamentului, rigoarea ştiinţifică şi eleganţa expunerii erau repere fundamentale. La sfârşitul acestei perioade, în 1931, îşi susţine teza de doctorat, după care se întoarce în ţară. Reîncepe activitatea didactică la Şcoala Politehnică din Timişoara, pe care o va sluji timp de 20 de ani, până în 1951. Formarea sa enciclopedică, cunoştinţele temeinice dobândite ca student la Timişoara şi ca doctorand la Zürich şi harul său pedagogic i-au permis să predea cu deosebită competenţă atât discipline fundamentale, cum a fost Fizica, dar şi discipline noi: Maşini electrice, Centrale electrice, Tehnica curenţilor slabi, care a devenit ulterior curs de Electronică.

Profesor la Bucureşti

Începând cu anul universitar 1951-1952 se transferă la Universitatea din Bucureşti, unde predă cursurile de Electromagnetism şi Teoria relativităţii. A funcţionat, în paralel, şi la Facultatea de Electrotehnică a Institutului Politehnic din Bucureşti, mai precis, la Departamentul de Inginerie electrică. Acest departament fusese înfiinţat în 1948, prin reorganizarea Departamentului de Măsurări electrice, şi a fost condus la început de profesorul Constantin Budeanu, apoi de profesorul Ion S. Antoniu, iar pentru o perioadă îndelungată, de profesorul Remus Răduleţ, devenit între timp academician. Aici a predat, până la pensionare, în 1974, cursul de Bazele electrotehnicii, căruia i-a dat o structură axiomatică.
În 1955, pe 2 iulie, a fost ales membru corespondent al Academiei Române, iar din 21 martie 1963 a devenit membru titular. Timp de trei ani, între 1963 şi 1966, a fost preşedinte al Secţiei de ştiinţe, iar apoi, timp de opt ani, între 8 aprilie 1966 şi 21 martie 1974, a ocupat funcţia de vicepreşedinte al Academiei Române.

Contribuţii la terminologia electrotehnică

Unul dintre domeniile în care şi-a adus o contribuţie remarcabilă a fost cel al terminologiei electrotehnice. Pregătirea sa enciclopedică i-a permis să imprime lucrărilor din acest domeniu un caracter interdisciplinar prin stabilirea unor relaţii între electrotehnică şi diferite domenii ale fizicii, chimiei, logicii, informaticii.
În 1947 apare traducerea în limba română a „Manualului Inginerului Hütte“, elaborat sub coordonarea profesorului Remus Răduleţ, aflat încă la Timişoara. Nu a fost numai o traducere, deoarece în fiecare capitol s-au adus completări de ultimă oră, dar, mai ales, s-a utilizat o terminologie unitară. Iată ce spunea Remus Răduleţ: „Cel ce semnează aceste rânduri s-a străduit să realizeze întrebuinţarea aceloraşi termini în diferite secţiuni ale manualului şi să-l prezinte într-o limbă cât mai unitară“.
În perioada 1949-1956 a coordonat elaborarea Lexiconului Tehnic Român, ediţia întâi, opt volume, iar în perioada 1957-1966, ediţia a II-a, în 18 volume, lucrare lexicografică de amploare, prima de acest gen din România. Prima ediţie a însumat 7.000 de pagini, iar a doua ,12.000 de pagini. La elaborarea ei au lucrat 433 de persoane. Lexiconul Tehnic Român este un tezaur terminologic pentru domeniul electrotehnic deoarece, aşa cum spunea Remus Răduleţ, „s-au preferat pentru termini forme româneşti atunci când ele existau, iar preluarea neologismelor a fost făcută cu grijă“.
În 1964 este ales preşedinte al Comisiei Electrotehnice Internaţionale pentru o perioadă de patru ani. A fost al 17-lea preşedinte al acestei Comisii. Comisia Electrotehnică Internaţională a fost înfiinţată cu ocazia Congresului Electricienilor, ţinut la Saint-Louis, SUA, în zilele de 12-17 septembrie 1904. Primul preşedinte a fost lordul Kelvin.
În 1974, împreună cu alţi specialişti, a contribuit la organizarea la Bucureşti a reuniunii anuale a Comisiei Electrotehnice Internaţionale.
În calitate de preşedinte al Comitetului Tehnic de Terminologie al Comisiei Electrotehnice Internaţionale a coordonat şi finalizat, în 1983, prima ediţie a Dicţionarului Multilingv al Electricităţii.
Începuse deja, din 1981, să lucreze, împreună cu Comitetul Electrotehnic Român, la solicitarea Biroului Central al CEI, la elaborarea unui Tezaur de termeni. Primele rezultate au fost prezentate de academicianul Remus Răduleţ, în octombrie 1983, la Reuniunea Generală a CEI care s-a ţinut la Tokyo. Aprecierile au fost favorabile şi s-au materializat prin decizia de finanţare a activităţii de elaborare a Tezaurului terminologic.
Din păcate, pe 6 februarie 1984 s-a stins din viaţă.
Propoziţia „Nu zidurile fac o şcoală, ci spiritul care domneşte într-însa“, spusă la inaugurarea şcolii care l-a format, i-au marcat toată viaţa.
Remus Răduleţ a creat o şcoală care îi continuă filozofia ştiinţifică şi profesională.

Gheorghe MANOLEA

ȘTIRI VIDEO GdS

3 COMENTARII

Cod galben de vânt şi ninsoare

Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare de cod galben de intensificări susținute ale vântului și precipitații moderate cantitativ, predominant sub...