3.9 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljMaria Schutz - la DNA, în dosarul Voicu

Maria Schutz – la DNA, în dosarul Voicu

Vicepreşedinta filialei PSD Dolj, Maria Schutz, a ieşit ieri de la DNA, după aproximativ o oră de audieri, spunând că a dat declaraţii ca martor în dosarul senatorului Cătălin Voicu, despre care le-a spus jurnaliştilor că nu a ajutat-o în soluţionarea dosarului pe care îl are în instanţă.

Întrebată de jurnalişti dacă senatorul Cătălin Voicu a intervenit în dosarul ei de la Bihor, Schutz a răspuns, cu ochii în lacrimi, că „nu, în nici un caz“ şi a negat, de asemenea, că Mircea Geoană ar fi intermediat o întâlnire între ea şi Cătălin Voicu.
Vicepreşedinta filialei PSD Dolj, Maria Schutz, a venit ieri, în jurul orei 12.00, la Direcţia Naţională Anticorupţie, însoţită de avocatul său, Cezar Iordăchescu. Numele Mariei Schutz apare în dosarul senatorului Cătălin Voicu şi în interceptările publicate în presă, conform cărora senatorul ar fi intervenit pe lângă magistraţi pentru soluţionarea favorabilă a dosarului vicepreşedintei filialei PSD Dolj .
Presa a relatat că însuşi liderul PSD, Mircea Geoană, ar fi cel care a intermediat întâlnirea dintre Cătălin Voicu şi Maria Schutz.

„Am zis să ajutăm Partidu’…“

Într-una din interceptările procurorilor, pe baza căreia s-a cerut aviz pentru arestarea senatorului, Cătălin Voicu aminteşte de Maria Schutz, vicepreşedinta filialei PSD Dolj, pe care ar fi ajutat-o, intervenind pe lângă magistraţi pentru soluţionarea favorabilă a dosarului său, aflat la Bihor.
Cătălin Voicu: „Numai de pe capu’ nostru aţi ajuns, zice: şi nu le-aţi luat un franc!“ Păi noi n-am luat un franc… că mai iau şi ei bani prin avocaţi, înţelegi, prin a cincea mână… n-am luat un ban, am zis să ajutăm Partidu’. Băga-mi-aş p… în Geoană şi cu toţi americanii lui, care nu i-a adus la Curtea Supremă, că au mulţi dosare. Şi cu toate golăncile, cu şeful organizaţiei PSD de la Dolj, Şuţa, aia cu serele, cu tot… mulţi, domn’e! I-am rezolvat pe toţi, domn’e, că unde nu a fost loc de rezolvat, am dat cu suspendare, n-a plecat cu puşcărie“.

Judecarea pe fond, un an de suspendare

Procesul în care vicepreşedintele PSD Dolj, Maria Schutz, este judecată alături de alte persoane pentru înşelăciune, s-a întors la Tribunalul Bihor, după un an de la suspendarea judecării pe fond, după ce Curtea Constituţională a respins, pe 23 martie, excepţia de neconstituţionalitate.
În consecinţă, procesul în care Maria Schutz, împreună cu Mihai Ciobanu, Corneliu Popa şi Ion Dascălu au fost trimiţi în judecată în 2007 pentru înşelăciune, se va întoarce la instanţa de fond, adică Tribunalul Bihor, pentru continuarea judecăţii. Procesul a fost suspendat în urmă cu un an, în aprilie 2009, când s-au ridicat excepţiile de neconstituţionalitate şi a fost trimis la Curtea Constituţională.
Din decembrie 2007, când procurorii DNA au trimis dosarul în instanţă, până în aprilie 2009, când dosarul a fost suspendat şi trimis la CCR, procesul nu a fost judecat pe fond, acesta fiind amânat de fiecare dată din cauza unor vicii de procedură sau pentru că inculpaţii au cerut termene pentru angajarea unor apărători.
Potrivit comunicatului trimis de DNA în 2007, Maria Schutz, manager al mai multor societăţi agricole din judeţele Dolj, Bihor şi Braşov, a fost trimisă în judecată pentru trei infracţiuni de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave şi două infracţiuni de bancrută frauduloasă, în formă continuată, Corneliu Popa, fost director general al Agenţiei Domeniilor Statului (ADS) – pentru complicitate la înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată, în timp ce Mihai Ciobanu, fost director al Direcţiei Urmărire Contracte din cadrul Agenţiei Domeniilor Statului (ADS) – pentru complicitate la înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, iar Ion Dascălu, asociat la SC Sere Codlea SA – pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la bancrută frauduloasă, în formă continuată.

Cinci milioane de euro din investiţii fictive

Din probele administrate de procurori a rezultat că „Maria Schutz, cu sprijinul lui Popa Corneliu şi Ciobanu Mihai, a indus în eroare Agenţia Domeniilor Statului cu ocazia încheierii şi derulării contractelor de privatizare a societăţilor comerciale ORSER SA Oradea şi SERE CODLEA SA Braşov“.
„S-a stabilit că inculpata nu avea la dispoziţie mijloacele financiare necesare derulării contractului şi nu a respectat clauzele contractuale referitoare la investiţiile asumate prin contracte. De asemenea, beneficiind de concursul inculpaţilor Popa Corneliu şi Ciobanu Mihai din cadrul ADS, inculpata a raportat unele date şi investiţii fictive. Fiind ajutată de inculpatul Dascălu Ion, inculpata Schutz Maria a determinat conducerea celor două firme scoase la privatizare să înregistreze cheltuieli şi servicii fictive, situaţie de natură să ducă la declararea stării de insolvenţă“, se arată în comunicatul DNA.
În total, prejudiciul creat Agenţiei Domeniilor Statului prin fraudele comise  de cele patru persoane este de peste cinci milioane de euro.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

12 COMENTARII