12.6 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalBunic omorât în pumni

Bunic omorât în pumni

http:http://www.youtube.com/watch?v=YcIVRLjZIDU

Tragedie înainte de Paşte în Craiova. Un bărbat de 62 de ani a murit după ce un tânăr de 22 de ani l-a bătut în stradă în timp ce acesta îşi plimba nepoţica.

Pentru familia lui Pavel Rentea, Vinerea Mare a fost plină de suferinţă. Acesta plecase în jurul prânzului cu nepoţica lui să o întâmpine pe mama acesteia, care venea de la ţară. Ţinându-şi cu o mână nepoţica şi cu cealaltă bicicleta, a încercat să traverseze de pe un trotuar pe altul o străduţă dintre blocuri în zona Consul. În vârstă fiind şi bolnav de inimă, Pavel a traversat încet cei trei metri care despărţeau străzile. Asta l-a scos din sărite pe Cosmin Drăgan, un tânăr aflat la volanul unui BMW gri, seria 5, înmatriculat în Anglia. Martorii au povestit că, după un schimb de replici între cei doi, Cosmin s-a dat jos din maşină şi l-a lovit cu pumnii pe Pavel, apoi s-a întors în autoturism. După câteva secunde, a revenit şi i-a mai dat un pumn lui Pavel sub ochii îngroziţi ai fetiţei. Apoi a demarat în trombă. Pavel a mai mers câţiva metri, apoi s-a prăbuşit la pământ. O vecină care a venit la faţa locului a povestit că acesta spunea cu voce stinsă că simte că moare. Medicii de la Ambulanţă l-au găsit în stare de inconştienţă. Făcuse stop cardiac. La Spitalul Judeţean Craiova, toate eforturile doctorilor au fost inutile. Au încercat să-l resusciteze de mai multe ori şi au reuşit. Ca să-l menţină în viaţă, l-au conectat la aparate, dar inima lui a cedat în cele din urmă, în noaptea de vineri spre sâmbătă.

A venit singur la poliţie

În timp ce familia îndurerată aştepta verdictul medicilor, poliţiştii de la Secţia 4 încercau să dea de urma lui Cosmin Drăgan, care fugise de la locul în care dăduse cu pumnul. Oamenii legii au format filtre la ieşirile din oraş, acesta fiind căutat în mai multe judeţe. În cele din urmă, spre seară, tânărul a venit de bunăvoie la poliţie însoţit de avocat. „Agresorul a fost identificat şi este în prezent cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice, iar în funcţie de numărul de zile de îngrijiri medicale necesare victimei pentru însănătoşire urmează să fie cercetat şi pentru lovire sau vătămare corporală“, a declarat agentul Amelia Căprărin, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj. Drăgan a recunoscut că l-a lovit pe Pavel, a spus că îi pare rău şi că este disperat din cauza a ceea ce s-a întâmplat. Cum bărbatul lovit nu murise încă, poliţiştii l-au lăsat să plece acasă după audieri.  

Autopsia spune că l-a bătut, dar nu l-a omorât

A doua zi, rezultatul autopsiei nu avea decât să-l bucure pe agresor. În urma analizelor, s-a stabilit că nu există o legătură de cauzalitate între leziunile constatate pe corpul lui Pavel Rentea după bătaia pe care a primit-o şi deces. Doctorii au găsit doar două zgârieturi deasupra ochiului stâng, iar concluzia a fost că bărbatul a murit din cauza unui infarct miocardic cicatricial întins. La autopsie s-au recoltat probe histopatologice din mai multe ţesuturi şi organe, dar procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj au solicitat investigaţii complementare la Institutul de Medicină Legală Craiova şi la laboratoarele din Bucureşti pentru a stabili cu certitudine cauza morţii. „Deocamdată, nu se poate stabili dacă şocul cauzat de cearta cu şoferul i-a provocat infarctul, care a dus la deces. Până atunci, cercetările se desfăşoară sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovitură cauzatoare de moarte cu autorul în stare de libertate“, a declarat procurorul Magda Bădescu, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj. În concluzie, dacă şi rezultatul de la IML este acelaşi cu cel de la autopsie, atunci Cosmin Drăgan va scăpa de acuzaţia de lovitură cauzatoare de moarte. El ar putea fi condamnat doar pentru lovire sau act de violenţă cauzator de suferinţe fizice, infracţiuni care se pedepsesc cu închisoare de la trei luni la doi ani sau cu amendă dacă au pricinuit o vătămare ce necesită îngrijiri pentru vindecare de cel mult 20 de zile. De asemenea, Drăgan ar putea fi condamnat şi pentru vătămare corporală. „Fapta prin care s-a pricinuit integrităţii corporale sau sănătăţii o vătămare care necesită pentru vindecare îngrijiri medicale mai mult de 60 de zile sau care a produs vreuna dintre următoarele consecinţe: pierderea unui simţ sau organ, încetarea funcţionării acestora, o infirmitate permanentă fizică ori psihică, sluţirea, avortul, ori punerea în primejdie a vieţii persoanei, se pedepseşte cu închisoare de la doi la şapte ani. Când fapta a fost săvârşită în scopul producerii consecinţelor prevăzute în alineatul precedent, pedeapsa este închisoarea de la trei la zece ani“, scrie în Codul Penal. Chiar dacă autopsia nu arată o legătură directă între lovituri, cert este că, dacă nu ar fi primit acei pumni, Pavel ar fi făcut Paştele alături de familie şi nu în coşciug.

Tataie nu mai e

Imediat după anunţul privind decesul tatălui său, Ionuţ a început pregătirile pentru înmormântare. „Ce mai e drept în ziua de azi? Ce pot să mai fac eu ca om? Nu ştiu ce să mai zic“, spunea acesta cu lacrimile în barbă. Familia era foarte îngrijorată petru nepoţica lui Pavel, care şi-a văzut bunicul murind. Familia a povestit ca în dimineaţa în care a murit Pavel, fetiţa de şase ani s-a trezit din somn şi s-a dus direct în camera în care stătea bunicul ei. L-a strigat „Tataie!“, a văzut că nu este şi apoi a desenat pe o foaie un bărbat şi un punct mare negru în dreptul inimii, acolo unde ştia ea că-l doare pe bunic. Ieri, pe o ploaie torenţială, rudele şi prietenii l-au înmormântat pe Pavel la cimitirul Nord.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

126 COMENTARII