14.2 C
Craiova
duminică, 28 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocal„Rabla“ pentru firme, fiasco la prima strigare

„Rabla“ pentru firme, fiasco la prima strigare

În prima etapă, „Rabla“ 2010, firmele au avut repartizate doar 100 de vouchere pe ţară. În etapa a doua, nu se ştie câte din cele 50.000 de vouchere vor reveni societăţilor. Documentaţia stufoasă îngreunează accesul firmelor la program.

Dacă prima etapă a Programului „Rabla“ 2010 pentru persoane fizice a fost un real succes, cea pentru persoane juridice se dovedeşte un fiasco. Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) informează, la solicitarea GdS, că până pe 25 martie persoanele juridice au depus doar 155 de dosare, care se află în acest moment în curs de analiză şi evaluare. La finalul primei etape, doar 100 din cele 60.000 de vouchere fuseseră alocate persoanelor juridice. „Dintre cele 60.000 de tichete valorice alocate iniţial în cadrul programului, 59.900 au fost distribuite de către AFM colectorilor de autoturisme scoase din uz, iar aceştia le-au transmis mai departe persoanelor fizice care şi-au casat autovehiculele mai vechi de zece ani de la data fabricaţiei. Diferenţa de 100 de tichete valorice a fost alocată persoanelor juridice“, se arată în răspunsul primit de la AFM. Deşi a doua etapă va avea alocate alte 50.000 de vouchere, numărul tichetelor alocate persoanelor juridice rămâne necunoscut. „Persoanele juridice al căror dosar de finanţare va fi aprobat vor beneficia de tichete valorice în funcţie de solicitările acestora şi de numărul autoturismelor ce urmează să fie casate prin program“, mai arată AFM. Cea mai mare piedică pentru „Rabla“ dedicată persoanelor juridice o constituie birocraţia excesivă. În timp ce partea dedicată persoanelor fizice este foarte simplă, firmele trebuie să completeze grămezi de acte. „În primul rând, firma trebuie să aştepte certificatul de atestare privind obligaţiile la Fondul pentru mediu, valabil la data depunerii dosarului de înscriere, în original. Apoi, despre firmă trebuie dat tot: declaraţii fiscale, istoric, bilanţuri, raportul cenzorilor, buletinele administratorilor, actele tuturor punctelor de lucru etc. Pentru toate acestea trebuie să aştepţi. Apoi, este posibil ca, în timp ce aştepţi unele documente, altele să expire. Aproape că nu poţi să accesezi acest program“, spune Florin Olteanu, administrator la o firmă care s-a confruntat cu rigorile „Rabla“ 2010.

Procedurile, în schimbare

AFM susţine că procedurile pentru accesarea Programului „Rabla“ pentru persoane fizice s-au modificat, dar că până la publicarea textelor în Monitorul Oficial, vechile condiţii rămân valabile (conform Ordinelor nr. 1.683/2009 şi 44/2010). Pentru a obţine finanţarea în cadrul programului, persoana juridică trebuie să depună la AFM documentaţia care să ateste îndeplinirea unor condiţii de eligibilitate, conform reglementărilor naţionale şi comunitare stabilite în cazul acordării ajutoarelor de stat. În urma analizei şi evaluării, se pot observa eventuale probleme de natură economico-financiară care resping obţinerea finanţării de Fondul pentru mediu.
Persoanelor juridice li se vor aplica prevederile legislaţiei privind acordarea ajutoarelor de stat de miniminis şi acestea pot solicita cel mult echivalentul în lei al sumei de 200.000 de euro la momentul depunerii dosarului de înscriere în program, în caz contrar solicitarea fiind nulă. Valoarea totală a ajutoarelor de stat de miniminis acordate proprietarului, operator economic, pe o perioadă de trei ani consecutiv (doi ani fiscali precedenţi şi anul fiscal în cursul căruia de înscrie în program), cumulată cu valoarea alocării financiare acordate în baza schemei de ajutor de stat de miniminis aprobată prin dispoziţia preşedintelui AFM nu trebuie să depăşească echivalentul în lei, la data depunerii dosarului de înscriere, a 200.000 de euro (100.000 de euro în cazul celui care activează în sectorul transporturilor). Dacă suma totală solicitată de proprietarii înscrişi depăşeşte suma alocată sesiunii de înscriere, AFM va aloca proporţional voucherele.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS