17.9 C
Craiova
marți, 30 aprilie, 2024

Săracii Europei

Şase dintre cele opt regiuni de dezvoltare ale României – nord-est (cu un PIB pe cap de locuitor reprezentând 27% din media europeană, adică 6.600 de euro), sud-vest Oltenia (33%, adică 8.100 de euro), sud-est (34%, 8.400 de euro), sud-Muntenia (34%, 8.500 de euro), nord-vest (40%, 10.000 de euro) şi centru (42%, 10.500 de euro) – sunt printre cele mai sărace 20 de regiuni din UE, potrivit Eurostat.
Cele mai sărace 20 de regiuni dintre cele 271 în care este împărţită UE se află în România, Bulgaria, Polonia şi Ungaria, iar cele mai bogate zone sunt în Germania, Olanda, Danemarca şi Marea Britanie.
Regiunea vest avea în 2007 o putere de cumpărare de 48,2% din media europeană, cu un PIB de 12.000 de euro pe cap de locuitor, în timp ce Bucureşti-Ilfov se apropia de media europeană, cu 92,2%, adică 23.000 de euro pe cap de locuitor.
Cea mai săracă regiune europeană este Severozapaden, din Bulgaria, cu 26% din media europeană. Această regiune din nordul-vestul Bulgariei este de 13 ori mai săracă decât Inner London, care este cea mai bogată regiune, potrivit Eurostat. Inner London are un PIB de 83.200 de euro pe cap de locuitor, în timp ce Severozapaden are un PIB de 6.400 de euro pe cap de locuitor.
Luxemburg este pe locul doi în topul celor mai bogate regiuni, cu un PIB pe cap de locuitor de 68.500 de euro, urmat de Bruxelles, Hamburg şi Praga, singura regiune est-europeană dintre cele 20 cele mai bogate.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

5 COMENTARII