10.1 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalRomânia intră în scutul antirachetă

România intră în scutul antirachetă

CSAT a aprobat instalarea de componente antirachetă pe teritoriul României începând cu anul 2015, a anunţat ieri Traian Băsescu, care a precizat că acordurile bilaterale dintre SUA şi România pe acest subiect vor fi ratificate de parlament.
Instalarea de elemente ale scutului antirachetă în România e un element care arată încrederea reciprocă între SUA şi România, a declarat preşedintele Băsescu. El a explicat că decizia adoptată de CSAT este în conformitate cu art. 118, alin. 5 din Constituţie, cu Legea nr. 291/2007, dar şi cu Legea siguranţei naţionale şi a apărării naţionale. Acordurile SUA – România privind instalarea componentelor vor fi ratificate de parlament, a menţionat Băsescu.
Şeful statului a precizat că invitaţia ca România să participe la dezvoltarea sistemului american de apărare antirachetă a fost lansată de preşedintele SUA, Barack Obama, prin intermediul subsecretarului de stat american pentru controlul armamentelor, Ellen Tauscher. Preşedintele a spus că a avut o întrevedere cu Tauscher, care se află în România în fruntea unei echipe de experţi american.
Potrivit preşedintelui, pe teritoriul României vor fi amplasaţi „interceptori tereştri“ reprezentând componente ale sistemului antirachetă. Calendarul convenit cu americanii vizează operaţionalizarea facilităţilor de pe teritoriul României începând cu anul 2015. Preşedintele Traian Băsescu a subliniat că teritoriul României nu va găzdui un sistem care să fie îndreptat împotriva Rusiei, referindu-se la decizia aprobată în CSAT ca ţara noastră să participe la sistemul american antirachetă.
„Noul sistem nu este îndreptat împotriva Rusiei, acest lucru doresc să-l subliniez în mod categoric, nu este găzduit pe teritoriul României un sistem care să fie îndreptat împotriva Rusiei, ci împotriva altor ameninţări“, a subliniat Traian Băsescu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

15 COMENTARII