Un bărbat din comuna doljeană Călăraşi a fost arestat după ce l-a luat la bătaie pe viceprimar.
Marţi după-amiază, câţiva angajaţi ai Primăriei Călăraşi, în frunte cu viceprimarul localităţii, Lache Răduţ, s-au dus să demoleze o fântână dezafectată din comună. Demersul lor n-a fost pe placul lui Jane Bârsanu, de 39 de ani, din localitate. Acesta le-a spus angajaţilor primăriei să nu se apropie de fântână, ba chiar a pus mâna pe o bâtă pentru a fi mai convingător. Pentru că nimeni nu i-a dat ascultare, Bârsanu s-a pus cu bâta pe viceprimar, reuşind să-l altoiască de câteva ori peste faţă, înainte de a fi imobilizat de cetăţeni.
Poliţiştii l-au reţinut pe Bârsanu, sub acuzaţia de ultraj împotriva viceprimarului, aflat în exerciţiul funcţiunii, precum şi ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice.
După o noapte petrecută în beciul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj, învinuitul a fost prezentat în faţa procurorilor de la Parchetul Judecătoriei Craiova. Aceştia, după ce l-au audiat, au apreciat că, deşi leziunile pricinuite viceprimarului sunt minore, fapta este gravă, deoarece a vizat o autoritate publică în exerciţiul funcţiunii. Drept urmare, procurorii au propus instanţei arestarea preventivă a agresorului viceprimarului din Călăraşi, iar judecătorii au dat curs propunerii, emiţând pe numele lui Bârsanu un mandat de arestare pe 29 de zile.
Viceprimar bătut cu parul
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei