15.5 C
Craiova
vineri, 9 mai, 2025
Știri de ultima orăLocalDoljCei care au picat bacul în seriile anterioare vor susţine probele digitale

Cei care au picat bacul în seriile anterioare vor susţine probele digitale

Toţi elevii înscrişi pentru susţinerea bacalaureatului, inclusiv cei picaţi în anii anteriori, trebuie să susţină probele la competenţe digitale şi competenţe în limbile moderne. La probele scrise, media 6 este obligatorie pentru a promova. Sportul a fost scos de pe lista materiilor.

Cei 304 absolvenţi de clasa a XII-a din seriile anterioare, care nu au promovat examenul de bacalaureat, dar care s-au înscris pentru susţinerea lui în acest an, trebuie să se pregătească intensiv deoarece pe lângă probele scrise vor fi nevoiţi să îşi dovedească iscusinţa la competenţe digitale, dar şi la competenţele în limbile moderne. „În cazul în care absolvenţii din seriile trecute nu se descurcă foarte bine în utilizarea calculatorului sau nu cunosc bine o limbă modernă, vor primi un certificat de competenţe corespunzător. Probele scrise sunt cele mai importante, fiind obligatoriu să obţină media 6 pentru a promova bacalaureatul. Din nefericire, cei 304 absolvenţi nu vor putea participa la simularea pentru proba de competenţe digitale. Proba propriu-zisă de evaluare a competenţelor digitale se va desfăşura în perioada 19-29 aprilie“, a precizat Cerasela Cremene, secretar al Comisiei Judeţene de Bacalaureat 2010, din Dolj.
Cei 6.864 de elevi doljeni de clasa a XII-a vor susţine astăzi simularea examenului de bacalaureat la proba de verificare a competenţelor digitale. Aceasta se va desfăşura în două serii, prima începând la ora 11.30, iar a doua la 15.30. Elevii va trebui să demonstreze că ştiu să utilizeze calculatorul, dar şi să redacteze un document Word sau să lucreze în programul Excel, având acces la internet doar în primele 30 de minute, timp în care vor putea rezolva numai subiectele pentru care trebuie să acceseze diferite pagini de internet sau să caute pe Google şi Yahoo. Timpul de lucru este de 90 de minute, din momentul în care toţi candidaţii au primit subiectele.

Calendarul bacalaureatului

Prima probă a examenului de bacalaureat va avea loc în perioada 15-17 februarie. După verificarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română, între 17 şi 19 februarie va avea loc proba orală de limba maternă, pentru elevii care au învăţat în altă limbă decât română la un liceu specializat. După verificarea competenţelor lingvistice, următoarea probă a examenului de bacalaureat, în judeţul Dolj, va fi verificarea competenţelor digitale. Cea de-a treia probă, de verificare a competenţelor în limba modernă, va fi susţinută în intervalul 31 mai – 4 iunie. Prima probă scrisă a bacalaureatului, la limba şi literatura română, va avea loc pe 28 iunie 2010, proba scrisă la limba şi literatura maternă pe 29 iunie, proba obligatorie a profilului (proba scrisă) – pe 30 iunie, proba la alegerea profilului şi specializării (proba scrisă) – pe 2 iulie. Elevii care deţin deja un certificat de competenţe nu vor mai susţine proba de limba străină sau pe cea de competenţe digitale, ci trebuie doar să depună la secretariatul şcolii unde vor da examenul de bacalaureat o cerere şi o copie legalizată a certificatului.

Sportul, eliminat de la bac

Din acest an însă, Ministerul Educaţiei a decis eliminarea sportului dintre materiile de bacalaureat pentru anul 2010. Prima probă scrisă este la limba şi literatura română, probă obligatorie pentru toate filierele, profilurile şi specializările; a doua probă scrisă se va susţine la matematică sau istorie, în funcţie de filieră şi profil, după cum urmează: matematică – pentru profilul real din filiera teoretică, pentru filiera tehnologică sau, după caz, pentru filiera vocaţională; istorie – pentru profilul umanist din filiera teoretică sau, după caz, pentru filiera vocaţională. A treia probă scrisă la care elevul poate opta în conformitate cu filiera, profilul şi specializarea urmată, pentru una dintre disciplinele cuprinse în următoarele două grupe de discipline: fizică, chimie, biologie sau informatică, pentru profilul real din filiera teoretică, pentru filiera tehnologică, sau, după caz, pentru filiera vocaţională; geografie, filosofie, logică, argumentare şi comunicare, economie, psihologie şi, după caz, sociologie, pentru profilul umanist din filiera teoretică sau, după caz, pentru filiera vocaţională.
 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

2 COMENTARII