10.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjTuriştii de la Rânca au făcut coadă la schi

Turiştii de la Rânca au făcut coadă la schi

Zona montană Rânca a devenit principala atracţie a iubitorilor sporturilor de iarnă din Oltenia. Weekendul trecut, turiştii au stat minute bune la coadă, la teleschi, pentru a putea testa calitatea pârtiei principale.
 
Pârtiile de la Rânca au fost neîncăpătoare pentru turiştii veniţi din întreaga ţară pentru câteva ore de schi sau pentru a merge la săniuş. Cei care s-au organizat din timp au urcat la Rânca încă de vineri după-amiază şi au coborât abia duminică, profitând de zăpadă. Dacă de sărbători zăpada a fost înlocuită cu pete de iarbă sau pene de curent, la sfârşitul săptămânii trecute, pârtiile de sub Vârful Păpuşa au fost singurele din ţară unde s-a putut schia în condiţii optime, după cum a precizat şeful Salvamont Gorj, Sabin Cornoiu. Sâmbătă, a fost înregistrat cel mai mare număr de turişti pe pârtii, aproximativ o mie de persoane fiind monitorizate în zonele unde zăpada depăşea 30 de centimetri.  

Cozi de o sută de metri la teleschi

Afluxul de vizitatori i-a bucurat pe proprietarii de pensiuni şi restaurante de la Rânca, însă din cauza numărului mare de iubitori ai sporturilor de iarnă s-au format cozi la teleschi, pentru a se putea urca în vârf.
„Am avut câteva zile pline şi nu ne aşteptam să vedem cozi la teleschi de peste 100 de metri. Şcolile de schi au fost suprasolicitate. Toţi monitorii de schi erau pe pârtii. A fost singura zonă montană din România unde s-a putut schia în condiţii foarte bune şi unde nu a fost folosită zăpadă artificială. Lumea a fost foarte mulţumită. Dacă pe la prânz aveam 700-800 de persoane pe pârtii, după-amiază numărul acestora depăşea o mie. După sărbători, preţurile au mai scăzut. Cazarea este de la 30 de lei pe noapte şi până la o sută de lei, în funcţie de condiţii. Preţul la cartela de teleschi este între doi şi trei lei, în funcţie de numărul de urcări. Am avut şi trei-patru zone unde s-a practicat săniuşul din plin“, a declarat Sabin Cornoiu, şeful Salvamont Gorj.

Vipurile au urcat la cota 1.650

Între persoanele care au profitat de un weekend de zăpadă în zona montană Rânca s-au aflat şi şefi ai administraţiei publice locale. Pe pârtia principală au putut fi văzuţi la schi şeful Biroului SRI Gorj, Cătălin Peptan, sau preşedintele Consiliului Judeţean, Ion Călinoiu. Acesta nu a urcat singur la cota 1.650, ci însoţit de o delegaţie din Serbia, venită în Gorj într-un schimb de experienţă. Şi-au mai pus schiurile şi fostul prefect de Gorj, Victor Banţa, actual inspector guvernamental, dar şi actualul subprefect, Horaţiu Tiberiu Gorun, alături de soţie şi fiică.
În zonă s-a circulat fără probleme, şoseaua ce leagă oraşul Novaci de localitatea montană Rânca nepunând probleme conducătorilor auto, care au fost verificaţi la urcare dacă aveau autoturismele echipate de iarnă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

4 COMENTARII