40.1 C
Craiova
luni, 21 iulie, 2025
Știri de ultima orăLocalAfacerea „Steriletul“ - preţuri umflate, dar fără vinovaţi

Afacerea „Steriletul“ – preţuri umflate, dar fără vinovaţi

Judecătorii bucureşteni au decis ieri că nu s-a săvârşit nici o faptă penală în dosarul „Steriletul“, considerând perfect legală afacerea prin care Ministerul Sănătăţii a cumpărat sterilete de la firma Vodimedicor din Târgu Jiu, la preţuri de 30 de ori mai mari decât cele de import

Curtea de Apel Bucureşti i-a găsit nevinovaţi pe cei patru acuzaţi din dosarul „Steriletul“, decizând ieri achitarea acestora. Decizia instanţei nu este definitivă şi poate fi atacată cu recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Reamintim că, pe 19 octombrie 2007, procurorii DNA i-au trimis în judecată pe Virgil Remus Baciu, consilier al fostului ministru al sănătăţii, Daniela Bartoş, în prezent subsecretar de stat, şi alte trei persoane în afacerea „Steriletul“. Dosarul viza achiziţionarea la nivel naţional, de către Ministerul Sănătăţii şi Familiei, de sterilete, de la o firmă din Târgu Jiu care ar fi practicat preţuri de 30 de ori mai mari decât cele din import şi de cinci ori mai mari decât cele din reţeaua farmaceutică.
Baciu era acuzat de luare de mită şi abuz în serviciu contra intereselor publice cu consecinţe deosebit de grave. Elena-Daiana Druţă (fostă Niculescu), medic primar la Spitalul Clinic „Dr. I. Cantacuzino“ Bucureşti, a fost trimisă în judecată pentru luare de mită şi abuz în serviciu contra intereselor publice cu consecinţe deosebit de grave. Vodislav Cristinel Spiridon, reprezentant legal al SC Vodimedicor SRL Târgu Jiu, va fi judecat pentru săvârşirea a două infracţiuni de dare de mită, două infracţiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată, spălare de bani şi instigare la infracţiunea de mărturie mincinoasă, iar Adriana Ileana Deac, avocat în cadrul Baroului Bucureşti, era acuzată de fals în înscrisuri sub semnătură privată şi spălare de bani.

Preţuri umflate de 30 de ori

Pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală, procurorii anticorupţie au concluzionat că, în perioada 13 decembrie 2002 – 31 ianuarie 2003, inculpaţii Remus Virgil Baciu şi Daiana-Elena Druţă, în calitate de preşedinte, respectiv membru al Comisiei de licitaţie naţională organizate de Ministerul Sănătăţii şi Familiei în anul 2002 pentru achiziţionarea de produse contraceptive, au înlesnit, cu încălcarea normelor legale, atribuirea către SC Vodimedicor SRL Târgu Jiu a unui contract de achiziţie publică în valoare totală de 747.723,96 lei (223.000 USD), având ca obiect achiziţia a 16.200 de sterilete tip Cooper T 380 A. Prin acest contract, Ministerul Sănătăţii şi Familiei a achiziţionat sterilete la preţul unitar de 46,15 lei, în condiţiile în care preţul de import unitar al steriletului era de 1,54 lei, iar preţul mediu unitar al produselor similare valorificate la acea dată prin reţeaua farmaceutică era de 9,06 lei. Bugetul Ministerului a fost prejudiciat cu suma de 597.116,80 lei (178.000 USD).
Pentru înlesnirea atribuirii acestui contract, susţin procurorii, Remus Baciu ar fi primit de la Cristinel Spiridon Vodislav, cu titlu de mită, suma de 67.000 de lei (în numerar şi prin transfer bancar de la firma SC Vodimedicor SRL Târgu Jiu). Pentru a ascunde natura reală a acestei sume, inculpatul Remus Virgil Baciu a determinat-o pe concubina sa, Ileana Adriana Deac, avocat în cadrul Baroului Bucureşti, să întocmească un contract de asistenţă juridică ce viza soluţionarea unui litigiu inexistent al SC Vodimedicor SRL cu o firmă de transport aerian. Pentru ajutorul dat la atribuirea acestui contract, Daiana-Elena Druţă a primit cu titlu de mită, în baza unei înţelegeri prealabile, suma de 25.150 de lei pe care, pe 6 noiembrie 2002 (ziua semnării contractului de achiziţie publică), Vodislav i-a transferat din contul societăţii sale în contul unei agenţii de turism din Bucureşti pentru plata a patru pachete turistice la Paris. Pachetele erau valabile pentru perioada 9-18 noiembrie 2002 şi aveau ca beneficiari pe Daiana-Elena Druţă, soţul acesteia şi alte două persoane din anturajul lor.
În cursul cercetărilor, pentru a-şi susţine versiunea potrivit căreia tatăl său (actualmente decedat) a administrat exclusiv şi a făcut toate demersurile pentru participarea SC Vodimedicor SRL la licitaţia în cauză, inculpatul Vodislav Cristinel Spiridon a încercat, fără finalitate, să o determine pe una dintre martorele audiate în cauză să depună mărturie mincinoasă, susţin procurorii.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

10 COMENTARII