14.2 C
Craiova
duminică, 28 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalPorci şi capre la adăpostul de câini

Porci şi capre la adăpostul de câini

La adăpostul pentru câini maidanezi din Drobeta Turnu Severin au ajuns în ultima vreme şi cai, capre, oi, iar de curând, şi porci.
Medicul veterinar Alexandru Brăilă, care a concesionat adăpostul din Severin, spune că s-a aprovizionat cu mâncare pentru animalele care sunt aduse de poliţiştii comunitari de prin diferite locuri, după ce au fost abandonate de stăpâni sau după ce s-au pierdut.
Doctorul Brăilă se confruntă acum cu o problemă şi mai mare, necesitatea extinderii adăpostului de câini maidanezi, care este plin până la refuz. De la începutul anu­lui şi până în prezent, poliţiştii comunitari au aplicat şase avertismente şi 20 de amenzi, în valoare totală de 8.200 de lei, per­soa­ne­lor ale căror animale au fost depistate pe domeniul public şi privat al municipiului.
„Con­form legii, amenda este cu­prin­să între 500 şi 1.000 de lei, iar dacă nu se cunoaşte pro­prie­ta­rul animalelor depistate, şi aici mă refer mai ales la ca­ba­­li­ne, bovine, caprine, por­ci­ne şi ovi­ne, acestea sunt predate Ser­viciului gospodărire al pri­mă­­riei. Animalele sunt îna­­poiate după ce proprietarul achi­tă amenda, precum şi chel­tu­ielile legate de ridicarea, trans­portul şi adăpostirea acestora“, a de­clarat Luria Măr­ţuică, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Comunitare din Drobeta Turnu Severin.

Adăpostul trebuie extins

Adăpostul de la Severin este ocupat la maximum, în el aflându-se 302 animale, aşa că soluţia pe care medicul Brăilă a găsit-o îm­preună cu primarul municipiului, Cons­tan­tin Gherghe, şi ca urmare a se­sizărilor făcute de Direcţia Sani­tar-Veterinară, este extin­de­rea spaţiilor pentru a face loc la încă 120 de maidanezi. „Acum lucrăm la extinderea adăpostului comunitar cu 120 de locuri, cu tot cu apă, ca­na­li­za­re şi ce mai trebuie. Vom fi­na­liza lucrarea în funcţie de banii pe care îi primesc de la pri­m­ărie“, a declarat doctorul Brăi­lă. Înainte de a ajunge în boxele adăpostului, un mai­da­nez stă două-trei săptămâni în sec­ţia de carantină, câinii agre­sivi stau separat, iar mascu­lii nu sunt ţinuţi împreună cu femelele pentru a nu se îm­perechea. „Deocam­da­tă, pri­mă­ria nu are bani pen­tru steri­li­zare sau castrare, deşi avem sală de ope­ra­ţie“, a menţionat doc­to­rul Brăilă.
Comparativ cu numărul mare de câini ce sunt aduşi la adăpost, adopţiile sunt extrem de puţine: maximum trei-patru pe lună. Cei care vor să ia acasă un maidanez trebuie să plătească 60 de lei la primărie, dar nu toţi câinii care sunt adoptaţi sunt marcaţi cu un crotaliu care să dovedească mai târziu, când patrupedul va ajunge din nou pe stradă, dacă acesta a trecut pe la adăpost sau nu.  
„Nu toţi câinii daţi spre a­dop­ţie sunt crotaliaţi de mine. Dacă ar fi aşa, am şti exact pe cine să amendăm dacă prin­dem animalul din nou pe stra­dă, vagabond. Pe crotaliu sunt o serie şi un cod care spun exa­ct numele proprietarului şi adresa, iar amenda este de 300 de lei în astfel de si­tuaţii“, a precizat doctorul Alexandru Brăilă. Acesta a mai spus că are grijă, pe lân­gă câini, de opt cai şi 11 capre, care au ajuns la adăpost după ce au fost aduse de pe domeniul public, fiind, probabil, pierduţi de stăpâni.
„Turma de capre care a ajuns aici a fost găsită în timp ce păştea iar­bă din spaţiile verzi din zona blocurilor ANL. Nu ştiu ale cui sunt, vom vedea. Iar caii i-au adus cei de la Po­liţia Comunitară, pe rând. Eu trebuie să ex­tind adăpostul pentru maidanezi pentru că s-a umplut şi am început să lucrăm deja la această etapă!“, a declarat Bră­ilă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU