17.8 C
Craiova
duminică, 28 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljControale anunţate, în spitale

Controale anunţate, în spitale

Inspectorii sanitari din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Dolj efectuează, în perioada 10 iulie – 4 august, controale tematice ordonate de Ministerul Sănătăţii în unităţile sanitare cu paturi. Sunt vizate spitalele, unităţile medico-sociale din mediul rural şi centrele medicale private, unde inspectorii sanitari vor merge pentru a urmări condiţiile igienico-sanitare în care primesc asistenţă medicală bolnavii.
Directorul coordonator adjunct pentru control în sănătate publică din DSP, dr. Jan Pârgaru, a spus că majoritatea unităţilor sanitare cu paturi din Dolj au autorizaţii sanitare provizorii, dar, pentru că nu îndeplinesc condiţiile sanitare necesare autorizării, li s-a dat totuşi o autorizaţie, pentru a putea să funcţioneze, în baza unui plan de conformare. „Vor fi verificate condiţiile igienico-sanitare, avizul sanitar, iar pentru unităţile care au obţinut aviz în baza unui plan de conformare, dacă se respectă prevederile din acesta, structura şi circuitele funcţionale din fiecare unitate, modul în care se face aprovizionarea cu apă, fie că este vorba de sistem centralizat sau sursă proprie, managementul deşeurilor medicale periculoase şi al celor menajere, staţiile de sterilizare. Se va urmări, de asemenea, respectarea prevederilor Legii nr. 342/2002, privind interdicţia totală a fumatului în unităţile sanitare“, a adăugat Pârgaru.
Centrele medicale private, cu statut de societate comercială, va trebui să facă în plus şi dovada înregistrării la Registrul Comerţului.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU