Gazeta de Sud a luat pulsul câtorva dintre cabinetele private pentru a vă prezenta serviciile contra cost ale unora dintre medicii craioveni. Minute lungi petrecute în sala de aşteptare, vorbele şoptite, sunetul televizorului, explicaţiile calme, detaliate ale diagnosticului sau, din contră, tratamentul brutal şi discuţia „din picioare“, senzaţia unui spital de stat, cu servicii asemănătoare, dar scump plătite. Acceptând subiectivismul inevitabil al unei experienţe personale, le vom descrie pe toate acestea în numerele viitoare ale cotidianului nostru.
„Vreau să văd despre ce e vorba înainte să vă spun“, rosteşte medicul cardiolog Bătăiosu, cu ochii la monitor. Priveşte atent mişcarea ce se perindă alb-negru pe ecranul aşezat deasupra patului, în timp ce plimbă pe gât, apoi mai jos, deasupra inimii, întinzând gelul răcoros, un instrument ciudat ca o ştampilă diformă la un capăt.
Câteva secunde nu se aude decât bâzâitul aparaturii aşezate în jurul patului de consultaţii. Apoi începe să explice cum e cu inima, sângele, valvele şi toată încrengătura aceea ciudată şi miraculoasă, care face să funcţioneze, cu o precizie de ceas elveţian, corpul omenesc. Termenii medicali sunt îmblânziţi prin comparaţii comune. Înţelesurile coboară din atlasele ştiinţifice, devenind accesibile pacientului de rând. „Ce logic e mecanismul ăsta anatomic!“, îmi trece prin cap, în timp ce medicul continuă investigaţia.
Planificarea
Programarea o făcusem cu câteva zile înainte. Vineri dimineaţă, pentru prima zi din săptămâna care urma. „Între opt şi opt jumătate, seara“, îmi spusese asistentul. „N-avem precizia trenurilor japoneze, dar…“, a glumit la telefon înainte de a închide. M-am pregătit, cumva, pentru ce e mai rău. Câţiva cititori ai Gazetei de Sud vorbeau de ore de aşteptare, chiar de câte o noapte pierdută. Sunt pacienţi foarte mulţi şi consultaţiile se prelungesc până târziu, spre două-trei dimineaţa. „Cum să rezişti la un astfel de ritm, chiar dacă eşti medic? Sau, cu atât mai mult…“.
Pulsul
Luni după-amiază. Bule-vardul Carol, spre gară. Ceasul arată 19.45. Mai sunt 15 minute şi intrăm în intervalul „oficial“ de aşteptare. Undeva, pe partea stângă, la parterul unui bloc, ascunsă la umbra arborilor, se vede sigla de la cabinetul doctorului Constantin Bătăiosu. Pe alee sau în salon? Mă hotărăsc repede: a doua variantă, pentru socializare. Sunt destui oameni care devin vorbăreţi în preajma bolilor. Ce au, de când, cum, pe la ce medici s-au plimbat, câţi au dat de capăt diagnosticului, care cum s-a descurcat cu tratamentele… Bat uşor în uşă, apoi intru. Un hol mic, două uşi aşezate de-a stânga şi de-a dreapta lui. Doi paşi înainte şi treci pragul imaginar al unei încăperi destul de mari: salonul de aşteptare. Scanez locul. În capăt, alte două uşi dispuse lateral şi, între ele, câteva scaune lipite de perete. Un copil, câteva persoane în vârstă, trei adulţi… Mă aşez pe canapeaua verzuie, cu tonuri întunecate, cu faţa spre fereastră. În stânga mea, un cuplu de pensionari. Cuminţi, discreţi, nu vorbesc nici măcar între ei. Suntem 13 oameni care aşteaptă. Unii au venit, însă, doar ca însoţitori. Minutele se scurg încet. Cineva iese: „Aşa că să nu fiţi îngrijorată!“, se aude o voce de bărbat, clară şi calmă, de dincolo de uşa cabinetului de consultaţii.
Aşteptarea
Este 20.15. Uşa camerei din dreapta se deschide la intervale regulate şi o asistentă pofteşte înăuntru, unul câte unul, pacienţii din salon. Este locul în care se face electrocardiograma, mă dumiresc ulterior. Pe masa lipită de perete, televizorul, oprit pe un program de ştiri, ne ţine la curent cu ce ne mai fac politicienii. Sub el, un teanc de reviste. Pe taburetul din mijloc, câteva pliante şi abţibilduri. Am amorţit. Încerc să mă aşez altfel. Privirea-mi cade pe o bucată de gumă, lipită pe o latură a canapelei, de către un individ certat cu educaţia şi bunul-simţ. Nu mai intră nimeni de câteva minute. Din când în când, domnul din faţă priveşte cu respect spre uşa dincolo de care medicul cardiolog Constantin Bătăiosu îşi desfăşoară consultaţiile. A venit rândul unei tinere de etnie romă. Este opt şi jumătate. „Poftiţi, vă rog“, mai apucăm să auzim înainte ca uşa să se închidă după ea. Unii ar spune că banul nu are culoare. În minutele pe care le petrec aşteptând, detectez, însă, aceeaşi atitudine politicoasă şi profesionistă faţă de toţi pacienţii, fie vârstnici, fie tineri, clienţi noi sau persoane care vin pentru prima dată, şcoliţi sau oameni simpli, veniţi de la ţară, ca femeia cu baston care abia se deplasează.
Întâlnirea
În salonul de aşteptare e din ce în ce mai linişte. Câteva minute peste ora 21.00. Programul afişat se prelungeşte. Încă puţin şi îmi aud numele. Înăuntru, în picioare, un bărbat peste 50 de ani, cu părul albit şi voce calmă, şi cei doi asistenţi. Cu puţin timp înainte, unul dintre ei îmi făcuse electrocardiograma în încăperea alăturată. „Vă supără ceva sau facem un control de rutină?“, întreabă profesorul, invitându-mă să iau loc. Lângă pat, un scaun, un monitor suspendat şi câteva aparate. Nu ştiu cum funcţionează nici unul dintre ele. Devin un roboţel la control: nu pun întrebări, nu vreau să cer lămuriri. Nebuloasa se risipeşte, însă, repede. Mi se explică fiecare gest, fiecare acţiune întreprinsă. Întinsă pe pat, cu spatele la ecran, mă abţin cu greu să nu întorc capul spre imaginile legate de corpul meu. De fapt, mai mult de inimă. Îmi imaginez însă incursiunea graţie informaţiilor pe care le primesc. Ce fac, unde se duc, cum ar trebui să fie, ce rol au… artere, valve… Pentru câteva secunde, poate un minut, poate mai mult, vocea calmă a medicului de lângă mine nu se mai aude. Îl privesc curioasă. Nu mai vorbeşte cu mine? Sau o fi descoperit ceva? Pare că şi mişcările instrumentului cu formă de ştampilă zăbovesc… Apoi, explorarea legată de inima mea se reia. După câteva minute, examenul se încheie. Abia acum încep să pun întrebări. Mă ridic, gândindu-mă că am aflat şi ceea ce n-aş fi vrut să aflu…
Între timp, asistentul completează o hârtie. În dosărelul de carton pe care-l primesc intră tot ce e legat de ultimele 20-25 de minute petrecute în cabinetul profesorului Bătăiosu. Plătesc 180 de lei. Preţul a inclus consultaţie, atenţie, explicaţii, dialog, profesionalism.
Campania GdS
Alte articole legate de consultaţiile din cabinetele şi laboratoarele private din Craiova le puteţi citi în Gazeta de Sud:
http://www.gds.ro/Actualitate/2009-06-11/La+doctorul+laudat+sa+te+duci+cu+rabdare&hl=Ion%20Tolea&tip=toate şi
http://www.gds.ro/Actualitate/2009-06-18/In+vizita+la+ginecolog&hl=Anca%20Patrascu&tip=toate
Seria materialelor va continua.
