25.1 C
Craiova
duminică, 28 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalMortu’, parte în dosar

Mortu’, parte în dosar

Judecătorii din cadrul Judecătoriei Balş au avut în lucru anul acesta un dosar în care, culmea, o persoană decedată a figurat ca parte în proces. Dosarul cu pricina, aflat pe rolul instanţei din Balş, a avut ca obiect o acţiune în constatare, prin care o familie din localitatea Găvăneşti solicita instanţei de judecată pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act de vânzare-cumpărare.
Reclamanţii au cumpărat, pe 23 iulie 2008, un teren cu o suprafaţă de 30.000 mp, aflat în extravilanul comunei Găvăneşti de la alte persoane din aceeaşi localitate, fără a încheia acte notariale. În schimb, cumpărătorii şi vânzătorii au încheiat un soi de contract de vânzare-cumpărare scris de mână, în care se stipula că, „dacă vânzarea nu se putea efectua, cumpărătorii aveau dreptul să valideze contractul printr-o acţiune în constatare a vânzării, în justiţie“. Actul a fost semnat de zece vânzători. Dumitru şi Maria Trancă i-au chemat în judecată. În acest sens, a fost înregistrat la Judecătoria Balş dosarul nr. 297/184/2009. Pârâţii, cei zece vânzători, au fost reprezentaţi în instanţă de avocatul Cristian Pătru. Dosarul şi-a urmat cursul cu o rapiditate suspectă. În cele din urmă, Judecătoria Balş i-a împroprietărit pe soţii Trancă, Dumitru şi Maria, cu suprafaţa de teren specificată în actul de vânzare scris de mână. Instanţei de judecată i-au fost vârâte sub nas nişte întâmpinări, prin care pârâţii reprezentaţi de avocatul Pătru solicitau chiar în ziua în care s-a pronunţat hotărârea judecarea cauzei în lipsă. Întâmpinarea a fost semnată şi de Ştefan Gheorghe, unul dintre vânzătorii suprafeţei cu pricina, numai că omul îşi dăduse duhul în urmă cu şase luni. „Cum este posibil să aduci un om mort să semneze o întâmpinare, la şase luni după deces?“, se întreabă moştenitorii acestuia. „În fapt, printr-un act sub semnătură privată am vândut reclamanţilor o suprafaţă de teren descrisă în acţiunea acestora. Precizez că sunt de acord să se pronunţe o hotărâre care să ţină loc de act de vânzare-cumpărare autentic, constatându-se că reclamanţii sunt proprietarii… Solicit, de asemenea, judecarea cauzei în lipsa mea…“, se arată în cuprinsul întâmpinării înregistrate pe 24 martie de Judecătoria Balş, semnată, chipurile, şi de Ştefan Gheorghe.
Familia Trancă se teme de eventuale repercusiuni în acest dosar dubios. Cei doi au renunţat la terenul achiziţionat şi cer instanţei casarea hotărârii.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

2 COMENTARII