7.6 C
Craiova
joi, 18 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalScandal între slujitorii Domnului

Scandal între slujitorii Domnului

Stareţa Mănăstirii Mraconia, din Mehedinţi, este acuzată de preot, dar şi de enoriaşi că vinde apă din Dunăre, în loc de apă sfinţită, şi pământ din pădure, în loc de pământ de la locul sfânt din Ierusalim. La aflarea veştii, sătenii comunei Dubova au fost la un pas de a o linşa pe femeie. Aceasta a reuşit să scape doar după ce a fugit din locaşul sfânt.
Preotul mănăstirii este primul care o acuză pe măicuţă că i-ar înşela pe credincioşi, făcând şi alte dezvăluiri despre măicuţă.
„Maica stareţă Luminiţa Brandea are un comportament deviant şi a fost alungată de la mai multe mănăstiri până să ajungă la Mraconia. Prima dată a fost la un locaş sfânt din Argeş, de acolo a fost trimisă la „Sfânta Ana“ din Orşova, după care a fost trimisă acasă. De la 1 ianuarie, a fost făcută maică stareţă de Episcopie şi va sta aici. De atunci a început scandalul. A luat apă din Dunăre, pe care o punea în fiole, şi spunea că este apă sfântă. Lua pământ de pe deal, îl punea în pungi, spunând că este de la Ierusalim. După părerea mea, cred că are probleme psihice“, a spus preotul Mănăstirii Mraconia, Cristian Târdea.
Doi muncitori ai mănăstirii susţin  afirmaţiile preotului Mănăstirii Mraconia. „Noi nu avem nimic cu măicuţa, vrem doar să colaborăm cu ea. Am muncit pentru ridicarea acestei mănăstiri, iar părintele nostru este aici de 17 ani şi acum vine maica şi vrea să îl dea afară. De ce să facă aşa ceva? Noi vrem să fie bine“, a spus Ilaria Goevici, din Dubova.
Maica stareţă Luminiţa Brandea mai este acuzată că le vorbeşte urât enoriaşilor şi că ar strânge bani să plece într-o vizită în ţara sfântă. „De Rusalii, nu ne-a lăsat să venim la biserică, ne-a zis că suntem nesimţiţi şi nespălaţi şi să plecăm acasă. De ce vorbeşte aşa urât cu noi? Nu aşa se comportă un om de biserică“, a mai spus un localnic.
Negând acuzele care îi sunt aduse, stareţa s-a urcat într-o maşină şi a plecat. Preotul a anunţat şi Episcopia Severinului şi a Strehaiei, care au refuzat să comenteze scandalul iscat la Mănăstirea Mraconia.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

25 COMENTARII