9.8 C
Craiova
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDirectori oficiali la Casa Studenţilor şi Casa de Pensii

Directori oficiali la Casa Studenţilor şi Casa de Pensii

Directorul coordonator şi adjunctul Casei de Cultură a Studenţilor din Craiova au fost numiţi oficial miercuri în funcţii, în cadrul unor festivităţi de învestire la care a participat subprefectul Eugen Georgescu. Dorin Constantin Mărgărit este directorul coordonator pentru o perioadă de patru ani al Casei Studenţilor, iar Dumitru Ciocoiu este directorul coordonator adjunct. Odată cu învestirea în funcţie, noii directori au aflat şi problemele cu care se confruntă instituţia pe care o vor conduce. „Am aflat că o parte din Casa Studenţilor este deja retrocedată. Este vorba de aripa veche a clădirii. Vom face tot ce ne stă în putinţă să salvăm imobilul“, a menţionat Dorin Constantin Mărgărit, directorul Casei de Cultură a Studenţilor.  

Marin Forţan revine

Şefii Casei Judeţene de Pensii (CJP) Dolj au fost instalaţi oficial miercuri în funcţii, în cadrul unei festivităţi organizate la sediul instituţiei. Marin Forţan a fost uns de prefectul de Dolj, Florin Stancu, în funcţia de director coordonator, având un contract de management încheiat pe o perioadă de patru ani. Echipa din conducerea Casei de Pensii s-a completat cu aceeazi ocazie prin numirile Eugeniei Filimon, fosta directoare economică a CJP Dolj, şi a Oanei Bică în posturile de directoare coordonatoare adjuncte. Marin Forţan revine astfel în fruntea instituţiei, el beneficiind şi în urmă cu patru ani de un „mandat“ de director executiv al Casei de Pensii.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

3 COMENTARII