16.2 C
Craiova
marți, 30 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljGreva dascălilor a fost suspendată

Greva dascălilor a fost suspendată

Cei aproximativ 14.000 de elevi doljeni din clasele a VII-a şi a VIII-a vor susţine astăzi teza cu subiect unic la limba şi literatura română. Liderii celor patru federaţii sindicale din învăţământ au semnat un acord în zece puncte cu guvernul, avertizând că sfârşitul de an şcolar este încă departe, iar în cazul în care guvernanţii nu respectă vreuna dintre prevederile acordului, profesorii vor recurge la noi proteste. Dintre punctele cuprinse în acord am putea aminti: resursele alocate educaţiei prin buget vor fi asigurate de Ministerul Finanţelor fără a afecta nivelul veniturilor salariale pe anul 2009; constituirea, în cursul acestei luni, a Comisiei de monitorizare pentru evaluarea modului în care s-au realizat şi se vor realiza cheltuielile privind investiţiile în educaţie; definitivarea principiilor şi calendarului privind descentralizarea, menţinerea titularizării în învăţământ; proiectele şi programele de cercetare aflate în derulare se continuă etc. Mai mult decât atât, în acord se precizează ca, începând cu 15 mai, Ministerul Educaţiei şi partenerii sociali să înceapă dezbaterile pe legile învăţământului. „Nu am obţinut majorările salariale promise şi menţionate în Legea nr. 221, ci doar am convenit cu Ministerul Educaţiei că profesorii îşi vor lua banii, fără probleme, până la sfârşitul anului. S-a lămurit însă problema rectificării bugetare. S-a verificat, banii există, direcţiile de finanţe au greşit în gestionarea fondurilor. Federaţia Sindicală «Spiru Haret» îşi retrage semnătura de pe «Strategia pentru educaţie» pentru următorii patru ani, pentru că acolo era menţionat un lucru cert: calitate contra bani, iar dacă salariile nu se majorează, noi nu avem de ce să oferim calitate", a menţionat Constantin Lungulescu, vicepreşedintele Sindicatului Preuniversitar Dolj, afiliat la Federaţia „Spiru Haret" .

Reprezentanţii celor patru federaţii sindicale din educaţie au mai declarat că decizia de a semna acordul a fost luată în interesul copiilor şi al părinţilor. Sindicatele au primit asigurări din partea ministrului educaţiei că nu vor fi făcute disponibilizări, norma didactică nu va fi schimbată, iar directorii de şcoli nu vor fi daţi afară în baza ordonanţei deconcentratelor.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU