24.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024

Scurte ştiri

Încep tezele cu subiect unic
Aproximativ 14.000 de elevi, dintre care 6.967 din clasa a VII-a şi 6.964 din a VIII-a, din Dolj, vor susţine, tezele cu subiect unic. Deşi primul examen este la limba şi literatura maternă, în judeţ nu există elevi care să susţină astăzi această probă. „Tezele cu subiect unic încep propriu-zis în judeţul nostru pe 5 mai, cu examenul la limba şi literatura română. Pe 13 mai va fi susţinută proba la matematică, iar pe 21 mai va fi ultima, la alegere, geografie sau istorie“, a declarat Diana Buşoi, inspector general al Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj.
În cazul în care, din diverse motive, vor exista elevi absenţi la aceste examene, ei îşi vor putea susţine tezele unice în cadrul altei sesiuni speciale, programată în perioada 28 mai – 4 iunie.
Ana DĂNESCU

Ansamblul „Doina Gorjului“ şi-a angajat psiholog
Conducerea Ansamblului Artistic Profesionist „Doina Gorjului“ şi-a angajat un psiholog pentru personalul pe care îl are în subordine. Postul este ocupat de Codruţa Florescu, soţia consilierului judeţean Ciprian Florescu, purtătorul de cuvânt al PSD Gorj. Aceasta funcţiona ca referent în cadrul Ansamblului Artistic Profesionist „Doina Gorjului“ şi asigura prezentarea spectacolelor. Înfiinţarea postului de psiholog a fost aprobată de consiliul judeţean, odată cu noua organigramă a instituţiei.
Potrivit şefului CJ Gorj, Ion Călinoiu, psihologul de la „Doina Gorjului“ va îndeplini atribuţii privind analiza posturilor, va efectua sondaje de opinie pe diferite probleme de muncă şi ale climatului de muncă în instituţie şi va realiza, periodic, evaluarea psihologică a angajaţilor.
Eugen MĂRUŢĂ

Veteranii de război, celebraţi
Ziua veteranilor de război va fi celebrată mâine, la Slatina, printr-un ceremonial care va avea loc pe platoul Casei de Cultură a Tineretului. Evenimentul va începe la ora 9.00 şi, cu ocazia acestor  manifestări, la Monumentul Eroilor se vor depune jerbe de flori şi coroane.
Maria PĂUN

Bani pentru cultură
31 de evenimente care figurează în Agenda culturală a Gorjului au primit finanţare din partea consiliului judeţean. Suma alocată se apropie de 200.000 de lei. Cei mai mulţi bani, 42.000 de lei, au fost alocaţi pentru organizarea Festivalului cântecului popular românesc „Maria Lătăreţu“, alţi 40.000 de lei urmând să fie utilizaţi pentru a finanţa Festivalul internaţional de folclor de la Târgu Jiu. Au mai fost alocate fonduri şi pentru diferite târguri ale meşterilor populari, ateliere, simpozioane naţionale şi gale locale.
Eugen MĂRUŢĂ

Control integrat al poluării cu nutrienţi în Băleşti
Comuna gorjeană Băleşti a primit o finanţare de 14.650 de euro din partea autorităţilor judeţene, reprezentând o contribuţie de 5% pentru implementarea unui proiect de mediu. Acesta este iniţiat de Ministerul Mediului şi vizează controlul integrat al poluării cu nutrienţi. Diferenţa de 95% din finanţarea nerambursabilă este asigurată de Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare prin intermediul Ministerului Mediului din România. Potrivit proiectului, comuna va fi ajutată să stabilească şi să ducă la bun sfârşit planuri de mediu pentru reducerea poluării cu nutrienţi din agricultură. Vor fi construite locaţii pentru depozitarea şi managementul gunoiului de grajd la nivel de sate şi de gospodărie, urmând să fie achiziţionat şi echipament special pentru manipularea gunoiului de grajd, în vederea încurajării practicilor ecologice pe teritoriul comunei.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS