26.7 C
Craiova
marți, 21 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalAdio, catedră la sat!

Adio, catedră la sat!

Profesorii din mediul rural se vor putea transfera în şcolile din oraşe, iar cei din ciclul gimnazial vor avea posibilitatea să ţină ore şi în licee. Deoarece adeverinţele cu notele obţinute la titularizare nu au fost arhivate, profesorii vor fi crezuţi pe cuvânt că au obţinut peste 7.00 la titularizare.

Liberalizarea transferurilor în învăţământ va da noi bătăi de cap atât Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Dolj, cât şi cadrelor didactice dornice să scape de catedra la care sunt titulare în mediul rural şi pentru a prinde o normă la o şcoală din Craiova.
Până în prezent însă, reprezentanţii ISJ Dolj nu au primit ordonanţa de urgenţă adoptată de guvern, conform căreia transferul este posibil, deşi cererile au început să fie depuse.
„Până acum, un dascăl titular din mediul rural nu se putea transfera la o şcoală de la oraş, fiind nevoit să facă zilnic naveta la şcoala la care preda. De cele mai multe ori, cei care se titularizau pe un post la o şcoală de la ţară nu aveau altă soluţie decât să rămână blocaţi în acea localitate. Era o nedreptate, pentru că, în final, toate cadrele didactice titulare sunt absolvente de studii superioare“, a spus Diana Buşoi, inspector general al ISJ Dolj.

Cu nota 7 la titularizare poţi spune adio catedrei de la sate

Printre condiţiile pe care profesorii titulari din mediul rural trebuie să le îndeplinească pentru a solicita transferul la o catedră din oraş sunt: să fi obţinut cel puţin nota 7.00 la examenul de titularizare în mediul rural, să aibă cel puţin o adeverinţă care să ateste că au urmat un curs de perfecţionare continuă. La prima vedere, documentele solicitate par uşor de obţinut pentru a fi depuse la dosar. În realitate însă, problema este mult mai gravă. ISJ Dolj nu a avut obligativitatea să arhiveze notele obţinute la examenele de titularizare mai mult de un an. În consecinţă, profesorii titulari din mediul rural nu au obţinut de-a lungul anilor nici un document în care să se specifice nota obţinută la titularizare, aceştia fiind repartizaţi, în urma notelor obţinute, în cadrul unei şedinţe publice, la şcoala din mediul rural. Numai că mulţi dintre cei titularizaţi în mediul rural au prins catedre pe care sunt titulari chiar şi cu nota 5.00.
„Mişcarea cadrelor didactice din mediul rural în cel urban va aduce sute de dosare în plus pentru solicitarea pretransferurilor sau transferurilor. Avem doar câteva documente arhivate privind titularizarea din 1995, în rest, nu deţinem nici un fel de acte de acest fel. Singura posibilitate rămasă este ca profesorii titulari din mediul rural să dea o declaraţie pe propria răspundere în care să menţioneze nota pe care au luat-o la titularizare şi anul în care au obţinut catedra“, a adăugat Diana Buşoi.
În acest an, ISJ Dolj oferă 2.370 de norme didactice, dintre care aproximativ 700 sunt posturi complete, dascălilor care doresc pretransferul la cerere sau titularilor care vor să scape de mediul rural, dosarele primindu-se până pe 7 mai 2009.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

12 COMENTARII