5.9 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljCentrele de permanenţă, o necesitate

Centrele de permanenţă, o necesitate

Medicii de familie doljeni se opun propunerii Colegiului Medicilor de desfiinţare a centrelor de permanenţă.

 

Colegiul Medicilor din România (CMR) cere desfiinţarea centrelor de permanenţă şi înlocuirea lor cu asistenţa medicală la domiciliu, pe care medicii de familie ar trebui să o ofere după programul obişnuit de lucru de la cabinet. Propunerea CMR a fost înaintată marţi Comisiei de Sănătate a Senatului, în discuţia căreia se află Legea nr. 263/2004, care reglementează acordarea asistenţei medicale în centrele de permanenţă. „Colegiul Medicilor din România consideră ineficient şi nerealist proiectul privind continuitatea accesului la asistenţa medicală prin centre de permanenţă şi solicită legiuitorului renunţarea în totalitate la el şi acceptarea asigurării accesului pacienţilor la servicii medicale primare în afara programului cabinetelor medicului de familie prin servicii la domiciliul pacienţilor, efectuate în caz de necesitate de medicii de familie pentru pacienţii de pe propriile liste", se arată în propunerea CMR.

Printre argumentele oferite de CMR în favoarea desfiinţării centrelor de permanenţă se numără costul mare – de 319 lei – pentru solicitarea unei ambulanţe prin centrul de permanenţă, faţă de 50 de lei, costul estimat de CMR în cazul în care medicul de familie se deplasează la domiciliul pacientului său. Alte aspecte semnalate sunt nerespectarea normelor europene privind programul de lucru al medicului, lipsa cadrului legal privind înregistrarea şi decontarea cheltuielilor cu utilităţile, serviciile şi dotările.

„Acolo unde au funcţionat (aproximativ 25 din cele peste 100 înfiinţate), s-au dovedit total ineficiente, având în vedere nivelul de dotare pentru posibilităţile de diagnostic şi de rezolvare a problemelor, pacienţii preferând în continuare apelarea la serviciile de urgenţă ale ambulanţei sau de la camerele de gardă ale spitalelor sau ale unităţilor de primiri urgente (UPU)", se arată în continuare în documentul înaintat Senatului.

Doljul are centre de permanenţă funcţionale

Atitudinea CMR nu este privită cu ochi buni de medicii de familie doljeni, care s-au arătat miraţi de poziţia radicală a organizaţiei profesionale care îi reprezintă. În judeţul Dolj există în prezent opt centre de permanenţă destul de bine organizate, care, potrivit reprezentanţilor medicilor de familie, sunt vitale pentru locuitorii din mediul rural. „În 2002 au fost înfiinţate centre de permanenţă în toate comunele din Dolj. Dintre acestea, opt au trecut proba timpului, adică funcţionează şi astăzi pentru că s-au găsit soluţii de asigurare a unui spaţiu, organizarea activităţii este foarte bună, iar locuitorii apelează la aceste centre de permanenţă", susţine dr. Gindrovel Dumitra, vicepreşedintele Societăţii de Medicină de Familie – filiala Dolj.

Medicii de familie sunt de părere că locuitorii de la ţară ar putea rămâne fără asistenţă medicală dacă s-ar desfiinţa centrele de permanenţă, din simplul motiv că mulţi dintre medicii de familie de la ţară sunt navetişti şi nu vor putea să fie chemaţi de acasă. Ce se va întâmpla în astfel de cazuri cu un bolnav care face infarct într-o localitate situată la zeci de kilometri de cel mai apropiat serviciu de urgenţe? Colegiul Medicilor va trebui să răspundă şi la această întrebare.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

2 COMENTARII