29.6 C
Craiova
marți, 15 iulie, 2025
Știri de ultima orăLocal„Twitter Revolution“ - Bursa zvonurilor

„Twitter Revolution“ – Bursa zvonurilor

De la Armata a 14-a, care vine spre Chişinău, până la implicarea lui Iurie Roşca în evenimente şi sosirea în capitala moldoveană a lui Javier Solana, bursa zvonurilor a funcţionat din plin, ajutată de internet, ca în orice situaţie „revoluţionară“ implicând mişcări ale maselor.

Potrivit unor informaţii de ultimă oră, nu este exclus ca Partidul Popular Creştin Democrat al lui Iurie Roşca să fie în spatele acţiunilor de vandalizare a preşedinţiei şi parlamentului de ieri. Mai multe persoane care au fost în primele rânduri de atac ar fi membri ai aripei tinere PPCD – „Noua Generaţie“. PPCD, aliat tacit al comuniştilor în fosta legislatură, nu a mai intrat în parlament, pentru prima oară în istoria sa.
Unul dintre cele mai des regăsite zonuri este că preşedintele Vladimir Voronin adună poliţia din toată ţara pentru a o concentra la Chişinău şi pentru a înăbuşi evenimentele de stradă. „Sunt zvonuri că Voronin adună toată poliţia din Republică în Chişinău, iar la Radio Naţional cântă muzica populară“, scrie unul dintre utilizatorii reţelei de socializare Twitter. „Voronin s-a întâlnit cu preşedinţii de raioane. Probabil pun la cale coordonarea represiunii asupra întregii ţări“, susţine un altul.
În plus, alt utilizator moldovean informează că „persoanele sunt percheziţionate pe stradă în Chişinău“.
Alt utilizator spune că „Ministerul rus de Externe se leagă de steagul României“, iar altul se întreabă dacă Republica Moldova va mai primi gaz după ce România îşi anunţă poziţia oficială faţă de declaraţia lui Voronin.

Liceeni ţinuţi cu forţa în şcoli

De altfel, teoriile conspiraţioniste care implică Moscova proliferează pe Twitter, pe stradă, în rândul manifestanţilor: „Se caută un motiv pentru intervenţia trupelor ruseşti în Moldova. Cel mai bun motiv este implicarea României… Clişeu vechi“.
De asemenea, jurnaliştii au aflat „pe surse“ că se exercită şi presiuni administrative asupra rectorilor, care au fost ameninţaţi cu concedierea dacă nu „blochează“ studenţii în clădirile facultăţii. Liceenii, se spune, sunt ţinuţi cu forţa în şcoli.
 
CNN i-ar susţine pe comunişti

Alt zvon, sau mai degrabă altă teorie a conspiraţiei, a fost că CNN, la comanda administraţiei americane, i-ar susţine pe comunişti pentru că până ieri nu ar fi relatat nimic despre incidentele de la Chişinău. Un revoltat propune un nou slogan pentru postul de televiziune: „Never there when it happens!!!“. Unii se întreabă şi de ce tace preşedintele României, Traian Băsescu.
Dacă România este învinovăţită pentru ceea ce se întâmplă, atunci UE şi NATO ar trebui să răspundă adecvat, sunt de părere tinerii.
Potrivit utilizatorilor reţelei Twitter, numărul de conturi din Republica Moldova de pe Twitter se dublează în fiecare zi, luni existând câteva sute şi în prezent depăşind 1.000. Pe canalul denumit „PMAN“ (Piaţa Marii Adunări Naţionale) se postează aproximativ 15 mesaje pe minut.

„Marea revoluţie“, preconizată vineri

Tehnica modernă a ajutat la declanşarea „scânteii“ – protestul spontan de luni, când mii de tineri s-au adunat în Piaţa Marii Adunării Naţionale dând curs unui apel vechiculat prin SMS şi prin mesaje transmise pe internet. Metoda a funcţionat şi la Bucureşti, pentru mitingul de solidaritate de marţi seară de la Universitate. Între timp, aceeaşi metodă este folosită pentru convocarea „marii revoluţii“, preconizate pentru vineri: „Deci, nu se găsesc soluţii! ATUNCI VINE MAREA REVOLUŢIE!!! Vineri, 10 aprilie 2009, ora 10.00, REVOLUŢIE, FRAŢILOR !!! O nouă dată în istoria noastră! Toată Republica, la Chişinău, în Piaţa Marii Adunări Naţionale!!! Jos comuniştii pentru un viitor mai bun! Transmite mesajul mai departe! Anunţă prietenii, părinţii şi toţi pe care îi cunoşti!!! Alăturaţi-vă, români de pretutindeni!!!“. Acesta este mesajul pe care l-au primit pe yahoo messenger mulţi basarabeni – şi nu numai – zilele acestea.

Comunicare blocată

Un expert străin califica evenimentele de la Chişinău drept „Twitter Revolution“, diferită de „Revoluţia Portocalie“ din 2004 din Ucraina. În aceste condiţii, este explicabil de ce marţi, la Chişinău, comunicarea era dificilă. Majoritatea site-urilor instituţiilor de presă din Moldova nu puteau fi accesate, cu excepţia celor proguvernamentale. Chiar şi site-urile unor ministere-cheie – de Externe, de Interne, al Guvernului – au fost imposibil de accesat, deşi se aşteptau cu ardoare informaţii şi comunicate oficiale în legătură cu evenimentele în desfăşurare. Legăturile telefonice, mai ales cu România, se obţineau foarte greu, iar jurnaliştii au primit invitaţii pe e-mail la conferinţe de presă şi cu 16 ore întârziere faţă de momentul în care fusese trimis mesajul.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS