20.5 C
Craiova
luni, 6 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalBăsescu pune biciul pe funcţionarii publici

Băsescu pune biciul pe funcţionarii publici

Preşedintele Traian Băsescu le-a spus ieri funcţionarilor publici că îşi asumă efectul pe care îl va avea asupra lor aplicarea acordului încheiat cu FMI, care presupune fie îngheţarea salariilor şi reducerea sporurilor, fie concedierea a 5% din membrii corpului administrativ.

Băsescu a fost prezent ieri la congresul extraordinar al funcţionarilor publici, unde le-a explicat strategia pe care au avut-o autorităţile române în momentul încheierii acordului cu FMI, în opinia sa, categoria cea mai vizată de acord fiind tocmai cea a funcţionarilor din administraţia publică, locală şi centrală. Şeful statului a spus că diferenţa de 6,5% dintre creşterea economică prognozată iniţial de guvern (de 2,5%) şi cea evaluată de FMI (de minus patru procente) presupune o reducere a cheltuielior. Băsescu a spus că 1,1% din plăţile bugetare trebuie să fie reduse, însă nu poate fi vorba, în acest context, de investiţiile publice. El le-a spus funcţionarilor publici că reducerea de plăţi ar putea însemna fie îngheţarea salariilor lor şi micşorarea sporurilor, care să ajungă la un nivel de 30% din salariu, fie concedierea a 5% din funcţionarii publici şi contractuali. Băsescu le-a mai spus funcţionarilor că doar salariile mici din domeniul lor vor creşte, aşa cum şi pensiile mici – pe vremuri de criză – vor cunoaşte o creştere. Şeful statului le-a mai spus participanţilor la congres că îşi asumă aceste înţelegeri cu FMI şi că nu ar fi putut să afirme că numai guvernul a fost de acord cu aceste măsuri. De asemenea, Traian Băsescu le-a cerut  funcţionarilor publici să se implice mai mult şi să deblocheze situaţia actuală în care se află România în atragerea fondurilor europene. El le-a spus că sunt responsabili pentru suma infimă de bani pe care ţara noastră a reuşit s-o atragă până acum, prin întârzierea avizelor sau prin proiectele ineficiente. Băsescu a menţionat că autorităţile au mizat pe creşterea capacităţii de atragere de fonduri europene pentru a putea să acopere plata împrumutului FMI şi nevoile ţării. Acest proces ar reprezenta şi modernizarea României, care, în mare măsură, a arătat din nou şeful statului, depinde de funcţionarii publici. Aceştia au cerut încă din campania electorală pentru parlamentare creşterea cu 50% a salariilor lor, iar noilor autorităţi le solicită să renunţe la măsura deja anunţată – de reducere a aparatului administraţiei centrale cu 20% şi de reducere a sporurilor salariale, precum şi la aceea de îngheţare a salariilor la nivelul de anul trecut.

Sindicatul cere ajutorul preşedintelui

Sindicatul Naţional al Funcţionarilor Publici a salutat, într-un comunicat de presă, mesajul preşedintelui şi i-a cerut acestuia să nu promulge legea de numire a şefilor instituţiilor publice pe criterii politice: „Salutăm mesajul preşedintelui României (…) fiind primul oficial care întăreşte importanţa şi rolul funcţionarilor publici în societate, subliniind faptul că aceştia slujesc interesul cetăţeanului (…) Din păcate, mesajul preşedintelui nu se suprapune deciziilor politice. Iniţiativa legislativă a celor două partide politice aflate la guvernare, conform căreia şefii instituţiilor publice vor fi schimbaţi pe criterii politice, arată contradicţia dintre mesajul politic şi decizia politică. Astfel, funcţionarul public va deveni instrument politic şi nu va putea activa în interesul cetăţeanului. Sindicatul Naţional al Funcţionarilor Publici solicită preşedintelui României să nu promulge legea aprobată de Parlamentul României în acest sens.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

15 COMENTARII