15.9 C
Craiova
joi, 16 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalTaximetriştii, la control

Taximetriştii, la control

Taximetriştii din Slatina s-au aflat ieri, pentru două ore, în atenţia poliţiei. Reprezentanţii Biroului Siguranţa Circulaţiei pentru Mediul Urban, Serviciului Poliţiei Rutiere Olt împreună cu cei de la Oficiul Judeţean pentru Protecţia Consumatorului şi Primăria Slatina au organizat o acţiune-fulger pe raza oraşului. Au fost vizaţi toţi taximetriştii, iar cei găsiţi cu nereguli au fost aspru sancţionaţi.

„Acţiunea s-a desfăşurat în intervalul orar 10.00 – 12.00. Au fost aplicate nouă sancţiuni contravenţionale, din care patru pentru nerespectarea legii privind taximetria. În cadrul acţiunii au aplicat amenzi şi reprezentanţii Protecţiei Consumatorului", a spus subcomisarul Cristi Rădoi, din cadrul Serviciului Poliţiei Rutiere Olt. Potrivit acestuia, activitatea a avut ca scop depistarea şi sancţionarea conducătorilor de taxi care nu deţin documentele legale. Acţiunile de acest gen vor continua în perioada următoare.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU