11.7 C
Craiova
marți, 14 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljProdusele tradiţionale câştigă teren

Produsele tradiţionale câştigă teren

Numărul produselor din Dolj atestate ca fiind tradiţionale ar putea creşte. În judeţ, a fost deja identificat al treisprezecelea produs care ar putea fi înscris în Registrul de Atestare a Produselor Tradiţionale.

Până în prezent, trei producători doljeni au reuşit să ateste ca tradiţionale 12 produse. „În prezent, în Dolj sunt atestate trei produse lactate (Caşcavalul oltenesc cu praz, Telemeaua oltenească cu praz şi Telemeaua oltenească cu mărar şi piper) şi şase preparate din carne (Caltaboş Tudor, Drob Tudor, Toba Tudor, Bucăţi la garniţă, Cârnaţi trandafir Tudor şi Cârnaţi olteneşti Tudor)“, a declarat Făniţa Vuţă, consilier în cadrul Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (DADR) Dolj. Şi pentru ca meniul tradiţional să fie complet, la acestea se adaugă şi trei produse de panificaţie (Pâine pe vatră, Colaci şi prescuri olteneşti şi Turtiţe pe vatră olteneşti).

Oţetul de Podari ar putea deveni produs tradiţional

În afară de acestea, în Dolj există şi alte produse preparate după metode tradiţionale.
„Am identificat şi un producător care fabrică oţet tradiţional. Acesta şi-a manifestat intenţia de a încerca să-şi facă documentaţia pentru a-şi atesta produsul ca tradiţional“, a spus Făniţa Vuţă.

Procedura de atestare

Potrivit legislaţiei în vigoare, pentru a fi considerat tradiţional, produsul trebuie să fie fabricat din materii prime tradiţionale, să prezinte o compoziţie tradiţională sau un mod de producţie şi/sau de prelucrare care reflectă un tip tradiţional de producţie şi/sau de prelucrare.
Pentru a fi atestat ca produs tradiţional, acesta trebuie să fie conform unui caiet de sarcini care conţine cel puţin numele său, descrierea metodei de producţie (inclusiv a naturii şi caracteristicilor materiei prime şi/sau ale ingredientelor utilizate şi/sau a metodei de preparare a produsului) cu referire la tradiţionalitatea acesteia şi elemente care să prezinte evaluarea caracterului tradiţional (să fie fabricat din materii prime tradiţionale, să prezinte o compoziţie tradiţională sau un mod de producţie şi/sau de prelucrare care reflectă un tip tradiţional de producţie şi/sau de prelucrare).
Caietul mai trebuie să conţină şi descrierea caracteristicilor produsului (prin indicarea principalelor sale proprietăţi fizice, chimice, microbiologice şi/sau organoleptice) care se raportează la tradiţionalitate.
„Pentru a-şi atesta preparatele tradiţionale, producătorii trebuie să depună cererea de înregistrare a produsului tradiţional, care include caietul de sarcini, la DADR în a cărei rază teritorială se realizează produsul“, a adăugat Făniţa Vuţă.

Doljenii şi-au atestat primele produse în 2006

Primele produse tradiţionale din judeţ au fost atestate în prima parte a lunii martie 2006. Acestea au fost Caşcavalul oltenesc cu praz, Telemeaua oltenească cu praz şi Telemeaua oltenească cu mărar şi piper.


Oficiul Produselor Tradiţionale şi Ecologice Româneşti

În 2008, la Braşov, s-a înfiinţat Oficiul Produselor Tradiţionale şi Ecologice Româneşti, instituţie ce are rolul de a sprijini producătorii români în pregătirea documentaţiei pentru înregistrarea şi promovarea produselor tradiţionale şi ecologice româneşti, în vederea dobândirii protecţiei denumirii acestora pe piaţa UE. Oficiul are şi atribuţia de a promova imaginea produselor tradiţionale şi ecologice româneşti prin mijloacele de comunicare.
 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS