19.8 C
Craiova
sâmbătă, 4 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalTragedie pe şosea

Tragedie pe şosea

Un bărbat a murit, iar alte patru persoane au fost rănite, după ce autoturismele cu care se deplasau au fost implicate sâmbătă într-un accident de circulaţie în lanţ pe DJ 546 A, pe raza comunei Schitu, judeţul Olt.

Un mort, patru răniţi şi trei autoturisme făcute praf. Sunt urmările unui tragic accident de circulaţie petrecut sâmbătă, pe DJ 546 A, la Schitu, judeţul Olt. Două dintre autoturismele implicate în evenimentul rutier, un Fiat Punto şi o Dacie, circulau dinspre Slatina către Schitu, iar cel de-al treilea, tot o Dacie, venea din sens opus.
În timp ce se afla la volanul maşinii sale, Fiat Punto, Vasile S., de 31 de ani, din comuna Vâlcele, nu a adaptat viteza la condiţiile de drum – carosabil acoperit cu gheaţă -, a pătruns pe contrasens şi a lovit o Dacie, condusă regulamentar de Gheorghe P., de 55 de ani, din comuna Schitu.
În urma impactului, Dacia a fost proiectată pe sensul opus, în altă maşină, condusă de Florin S., de 46 de ani, din Slatina. La rândul lui, Fiatul s-a oprit la o distanţă de câteva zeci de metri, într-un pom de pe marginea drumului.
În urma accidentului, şoferul care a pătruns pe contrasens a murit pe loc. Medicii spun că acesta a suferit fractură de craniu. Ceilalţi doi conducători auto şi alţi doi pasageri din autoturisme, Constantina P., de 51 de ani, din Schitu, şi Silvia S., de 40 de ani, din Slatina, au fost răniţi. Ambulanţele sosite la locul tragediei i-au transportat de urgenţă la spital. Potrivit poliţiştilor, nu s-a stabilit deocamdată cine se face vinovat de producerea acestei tragedii. „Pentru conducătorul auto care va fi găsit vinovat se vor întocmi acte premergătoare pentru infracţiunea de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă“, a declarat Valentin Paraschiv, din cadrul Serviciului Poliţiei Rutiere Olt.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

8 COMENTARII