Toată lumea bună venea la Minerva e propoziţia care deschide aproape orice poveste a Craiovei de ieri, căci localul era una dintre clădirile emblematice ale urbei, despre care s-au păstrat numeroase poveşti frumoase.
Minerva de azi e unul dintre locarurile vechi care continuă să trăiască discret. În schimb, Minerva de ieri era locul în care se aduna toată lumea bună. Povestea începe odată cu ridicarea clădirii şi darea ei în folosinţă în 1903, devenind o construcţie emblematică a urbei. Atât arhitectura exterioară, cât şi bogăţia decoraţiunilor interioare contribuie la acest fapt. „Din zona mediană a străzii Unirii, cuprinsă între Piaţa Prefecturii şi restaurantul Minerva, nu au rămas după cutremurul din 1977 decât două clădiri: Filarmonica şi Minerva. Mulţi oaspeţi de seamă ai Craiovei au fost primiţi la restaurantul Minerva. Dar acesta a rămas în conştiinţa craiovenilor prin celebrele plimbări pe Unirii, care aveau un punct obligatoriu: nu mai puţin cunoscuta «bară» de la Minerva, de care se rezemau pentru a-şi mai trage sufletul sau pentru a mai schimba câteva vorbe despre fetele frumoase care treceau prin faţa lor plimbăreţii Craiovei, care, obligatoriu, făceau două-trei tururi pe Unirii“, menţiona Cristian Scăiceanu într-una dintre rubricile „Craiova veche“.
O incursiune în timp
Actul de naştere al „localului monument“, cum îl numesc Alexandru Firescu şi Constantin Gheorghiu în „Craiova, mon amour“ a fost semnat aproape cu un veac în urmă, când arhitectul Toma Dobrescu a predat planurile noii clădiri unei societăţi anonime de construcţii, în care antreprenorii şi lucrătorii erau predominant italieni. „Construcţia în stil maur, terminată în 1902 din fondurile Epitropiei Madona Dudu, a avut la inaugurare, ca localuri publice, un restaurant şi hotelul, adăugându-li-se ulterior, prin amenajări iscusite, crama şi grădina de vară. Mai târziu, sub auspiciile pricepute ale unor restauratori neîntrecuţi (Vasilescu, Bazavan, Andronescu, Mândreanu, Istrăţoiu, Barbu), renumita «sală maură» şi «braseria» au devenit centrul de atracţie al oraşului, Minerva concurând şi dominând absolut toate celelalte localuri de petrecere şi de desfătare ale oraşului“.
Din meniul vestitei Minerva nu lipsea nimic. Cel mai pretenţios client putea fi desfătat cu licori şi preparate excepţionale, de la ţuica Imperial până la pelinul Bordeaux şi berea Sleeping Car, de la gustoşii cozonaci produşi la fabrica craioveanului Ştefan Velimăşanu, la torturile „a la Borănescu“ sau „rahaturile de Smirna“ provenite din depozitele localnicului Adam Anghelescu, distins pentru „picanteriile“ de acest fel cu Grand Prix şi Medalia de Aur la Expoziţia internaţională de coloniale şi delicatese de la Karlsbad, din 1908.
La mesele de la Minerva poposeau doamne distinse, care îşi etalau modelele vestimentare de rară eleganţă, realizate în străinătate, dar şi la renumitele saloane ale lui I.R. Dinulescu sau Landau, din Craiova. Ele răspândeau în jur „mirozne“ asigurate de vestitele produse cosmetice din celebrul „depozit general C. Bălănescu“. Nici bărbaţii nu se lăsau mai prejos. Veneau la Minerva pentru a-şi arăta ultima frizură creată în saloanele lui Marian, Pava sau Lăpuşneanu.
În lumea muzicii vechi
Minerva era deschisă permanent bucuriei generale. Şi nici nu avea cum să se întâmple altfel, căci pe estrada localului au urcat cei mai reputaţi lăutari şi cântăreţi ai vremii. Acolo concerta adesea renumitul Cristache Ciolacu, trăitor în aceeaşi vreme cu Sava Pădureanu şi Nicolae Buică. „Nico a venit uneori, întovărăşit şi de fraţii Fotache – Prinţul şi Dăncică, pentru că numai împreună puteau cânta de-adevăratelea repertoriul tatălui său, Radu Ciolacu… Purta impecabil fracul său celebru, iar sub jachetă ascundea o eşarfă tricoloră, pe care o flutura în momentele matinale. Purta faima de a fi încântat ascultători de rară reputaţie: pe preşedintele Franţei Loubet, pe George Enescu, academicianul francez Jean Richepin, pe Goga, Delavrancea, Rosetti, Dimitrie Dinicu şi Vlahuţă“, se menţionează în „Craiova, mon amour“. Minerva era locul preferat de lumea Craiovei de ieri. Toată urbea iubea Minerva, căci actor, poet sau simplu om, fiecare dorea să-şi petreacă timpul liber în acest loc, la un pahar de vin, la o şuetă cu prietenii, ascultând muzică bună.
În răstimpuri i se făcea dor de Minerva şi Mariei Tănase. În acest loc şi-a acompaniat adesea şlagărele Ion Vasilescu, iar renumita interpretă de romanţe, fiică a Craiovei, Ioana Radu cânta cu înflăcărare duioasele romanţe bine cunoscute. Localului i-au mai fost oaspeţi Maria Lătăreţu şi Rodica Bujor.
Fiecare a lăsat locului o amintire care astăzi vine să vorbească, din cărţi, despre vremurile frumoase de altădată, ducând pe mai departe faima Minervei.
