11.4 C
Craiova
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjGrigore Maerean, chemat la Domnul

Grigore Maerean, chemat la Domnul

Un bătrân a fost găsit carbonizat în urma unui incendiu care a distrus complet, în noaptea de duminică spre luni, o magazie de lemne şi una dintre chiliile călugărilor Mănăstirii Lainici.

 

Un bărbat şi-a pierdut viaţa după ce un incendiu a cuprins duminică noapte una dintre chiliile călugărilor de la Mănăstirea Lainici, Gorj. Victima – Grigore Maerean – avea 76 de ani, era pensionar şi făcea parte din personalul administrativ al mănăstirii. Conform conducerii locaşului de cult, bărbatul a lucrat în minerit, iar în urmă cu 20 de ani a decis să locuiască la mănăstire, să îi ajute pe călugări la munci şi să păzească bunurile acesteia. Autodidact, Maerean a pătruns în tainele credinţei, aşternând pe hârtie şapte volume pe diverse teme spirituale, reunite sub titlul generic „Chemări la Domnul“, care au văzut lumina tiparului la Editura Cugetul Românesc.

Potrivit colonelului Aristică Olaru, adjunctul comandantului Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Gorj, focul a distrus complet o magazie de lemne şi o chilie. Incendiul a izbucnit în jurul orei 3.00, iar călugării au încercat să îl stingă, folosind un furtun şi apă de la o pompă. Ulterior, aceştia au solicitat prezenţa pompierilor care au deplasat la mănăstire ,trei echipaje de intervenţie. În timp ce se luptau cu flăcările, care se întinseseră de la magazia de lemne înspre chilii, pompierii au descoperit trupul carbonizat al lui Maerean. Bisericile din curtea mănăstirii nu au fost afectate de incendiu, chiliile şi magazia de lemne aflându-se la o distanţă de 800 de metri faţă de acestea.

Al doilea ars de viu

 

O echipă de anchetă constituită din poliţişti şi pompieri a început ieri-dimineaţă investigaţiile pentru a stabili condiţiile în care s-a produs incendiul şi moartea bătrânului. Din primele cercetări a reieşit că incendiul ar fi izbucnit de la o sursă de foc folosită în magazia de lemne. Flăcările au distrus 60 de metri pătraţi din acoperişul anexei de locuit, anexa-depozit de lemne şi aproximativ 20 de metri cubi de lemne pentru foc. Valoarea pagubelor provocate de incendiu se ridică la 10.000 de lei. Pompierii au reuşit să salveze bunuri în valoare de 100.000 de lei. Mănăstirea Lainici este una dintre cele mai cunoscute din Oltenia, fiind construită între anii 1812 şi 1847 de boierii din regiune, pe un deal care domina Valea Jiului. Ea adăposteşte fresce datând din 1860 şi un iconostas compus din icoane în stil bizantin. Incendiul de la Mănăstirea Lainici este al şaptelea produs în judeţul Gorj de la începutul acestui an şi al doilea cu victimă carbonizată, după cel din localitatea Brăneşti.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS