15 C
Craiova
miercuri, 29 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalTrafic de permise auto la Poliţia Vâlcea

Trafic de permise auto la Poliţia Vâlcea

Două persoane, între care o angajată a Serviciului Poliţiei Rutiere Vâlcea, au fost arestate preventiv pentru 29 de zile după ce au fost prinse primind mită pentru a face trafic de influenţă în cadrul unor instituţii ale statului din Vâlcea. Maria Gogoaşe şi Aurelia Lăcraru, secretară la SPR Vâlcea, au primit peste 20.000 de euro.

 

Potrivit procurorilor, în perioada 2006-mai 2008, Maria Gogoaşe a pretins şi primit de la mai multe persoane fizice 7.500 de euro, lăsând să se înţeleagă că are influenţă asupra angajaţilor unor instituţii publice din judeţul Vâlcea (Direcţia pentru Protecţia Copilului, Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă, Poliţia Comunitară, Primăria Râmnicu Vâlcea, Serviciul Public Comunitar Regim Permise şi Înmatriculări Vehicule). În schimbul banilor, aceasta le-a promis că va interveni pentru rezolvarea mai multor probleme personale.

Concret, pe 31 ianuarie, la sediul Direcţiei Generale Anticorupţie-Biroul Anticorupţie pentru Judeţul Vâlcea a fost înregistrat denunţul unei persoane din judeţ, din care rezulta că, în luna noiembrie 2007, Maria Gogoaşe a pretins şi primit mită 3.700 de euro sub pretextul că o va ajuta să se angajeze la Direcţia Muncii Vâlcea, unde ar fi avut cunoştinţe. Aceasta a mai solicitat de la altă persoană suma de 1.500 de euro, promiţând că-i poate obţine soţului acesteia permis de conducere, lăsând să se înţeleagă că are cunoştinţe printre ofiţerii examinatori. În luna mai 2008, Gogoaşe a fost prinsă în flagrant în timp ce primea 7.500 de euro de la o denunţătoare, cu scopul de a interveni pe lângă membrii Consiliului Local Râmnicu Vâlcea să-i obţină o locuinţă.

 

 

Euroi şi mâncare pentru permise

 

La rândul său, Aurelia Lăcraru, în calitate de angajată a IPJ Vâlcea-Serviciul Poliţiei Rutiere, în perioada 2006 – decembrie 2007, a pretins şi primit de la mai multe persoane, direct sau prin intermediul inculpatei Maria Gogoaşe, suma totală de 5.600 de euro şi produse alimentare în valoare de aproximativ 1.400 de lei, lăsând să se creadă că are influenţă asupra unor angajaţi ai SPCRPÎV Vâlcea, care să-i ajute pe denunţători să obţină permisul de conducere în mod fraudulos (de exemplu, să obţină dreptul de a conduce fără a fi prezent în ţară).

Inculpatelor li s-au adus la cunoştinţă acuzaţiile, în conformitate cu prevederile art. 6 alin. 3 Cod de Procedură Penală, iar pe 25 septembrie 2008, procurorii anticorupţie au dispus reţinerea acestora pentru 24 de ore. Tribunalul Argeş a dispus ieri arestarea lor pe termen de 29 de zile. Pe lângă cele două inculpate, procurorii au început urmărirea penală împotriva altor cinci persoane acuzate de acte de corupţie. Ofiţerii DGA împreună cu procurorul DNA au efectuat joi mai multe percheziţii la locuinţele Aureliei Lăcraru, Mariei Gogoaşe şi Luciei C., intermediar în obţinerea banilor de către angajata SPR Vâlcea, precum şi la sediul Serviciului Poliţiei Rutiere Vâlcea, de unde au ridicat probe în dosar.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU