22.6 C
Craiova
luni, 3 iunie, 2024
Știri de ultima orăLocalCampus şcolar modern

Campus şcolar modern

La periferia municipiului Târgu Jiu a început construirea unuia dintre cele mai moderne campusuri şcolare din ţară, suma care va fi investită ridicându-se la peste zece milioane de lei.

Lucrările la campusul şcolar din zona Bârseşti, de la marginea municipiului Târgu Jiu, sunt în plină desfăşurare, aflându-se, în prezent, în faza de realizare a fundaţiilor. Campusul va fi format dintr-o şcoală cu zece clase, un bloc de garsoniere cu zece locuinţe pentru cadrele didactice, o cantină cu un club pentru elevi, un cămin cu 100 de locuri şi o sală de sport. Lucrările au început în vara acestui an, iar termenul de finalizare este de doi ani. Valoarea investiţiei se ridică la peste zece milioane de lei, fondurile fiind asigurate printr-un program al Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului. Lucrările sunt executate de societatea Macofil din Târgu Jiu.

Până la sfârşitul anului se vor realiza fundaţiile

Directorul tehnic al Primăriei Târgu Jiu, Marius Ionescu, a precizat că lucrările sunt în grafic: „Nu sunt probleme în privinţa ritmului de desfăşurare a lucrărilor. Acesta va fi unul dintre cele mai moderne campusuri şcolare din ţară. Va avea dotări moderne, pentru ca elevii să dispună de toate condiţiile de a învăţa“.
Până în prezent s-a turnat fundaţia cantinei şi se lucrează la celelalte edificii. Ion Ivaşcu, directorul tehnic al societăţii Macofil, a precizat că până la sfârşitul acestui an se vor realiza fundaţiile tuturor clădirilor şi se va lucra şi la nivelul inferior: „Anul acesta se vor realiza fundaţiile şi vom lucra la parter. Clădirea va avea un subsol, parter şi un nivel, unde va fi amenajat un club pentru elevi. De asemenea, va exista şi un lift special pentru alimente“. 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS