25.5 C
Craiova
marți, 21 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalPericol de rabie în Mehedinţi

Pericol de rabie în Mehedinţi

Satul Ohaba, din Mehedinţi, este în alertă, deoarece, zilele trecute, în curtea lui Dumitru Tănase a fost descoperită o vulpe moartă. Neştiind ce să facă, bărbatul şi-a sunat fiul care este medic veterinar în Timişoara, iar acesta l-a sfătuit să anunţe autorităţile din comună.

„M-am trezit de dimineaţă şi am ieşit în curte, ca de obicei să dau mâncare la păsări şi am găsit vulpea moartă. Prima dată am crezut că e câine, dar mi-am dat seama că e vulpe când i-am văzut coada. M-am gândit că a venit la găini şi a omorât-o câinele noaptea, dar m-am uitat la ea şi nu avea nici o rană. L-am sunat pe băiatul meu, care este medic veterinar în Timişoara, şi el mi-a spus să chem DSVSA“, a spus Dumitru Tănase.

Imediat a venit o echipă de la Serviciul de Sănătate Animală din cadrul Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Mehedinţi, care a luat vulpea moartă şi a dus-o la analize pentru a stabili dacă avea sau nu rabie, punând astfel în pericol întreaga localitate.

Şeful Serviciului de Sănătate Animală din cadul DSVSA Mehedinţi, Ion Ecobici, a spus că animalul sălbatic a fost dus la laborator şi, în urma analizelor, se confirmă că vulpea avea rabie. Autorităţile au decis ca pe o rază de 30 de kilometri în jurul gospodăriei unde a fost descoperită vulpea să se instaureze carantina şi toate animalele să fie vaccinate antirabic.

A fost interzisă scoaterea animalelor şi a păsărilor din satul Ohaba pentru comercializare în târguri.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS