Acasă Local Gorj Fometescu şi Banţa, marş pe biciclete

Fometescu şi Banţa, marş pe biciclete

-

Pe o distanţă de mai bine de zece kilometri, directorul APM Gorj şi prefectul, însoţiţi de câţiva elevi, au mărşăluit pe biciclete în prima zi din „Săptămâna mobilităţii“.

Cea de-a VII-a ediţie a manifestării intitulate „Săptămâna mobilităţii“ a debutat la Târgu Jiu cu un marş pe biciclete, la care au participat directorul Agenţiei pentru Protecţia Mediului (APM), Gheorghe Fometescu, prefectul judeţului, Victor Banţa, mai mulţi angajaţi ai APM şi elevi ai Liceului Forestier din municipiu. La manifestare nu a participat nici un reprezentant al Primăriei Târgu Jiu sau al CJ Gorj.

„Speram să participe mai mulţi şefi de instituţii. Poate măcar vor renunţa la maşini în această săptămână“, a adăugat Gheorghe Fometescu.

 

Vremea a ţinut cu participanţii

 

Şeful APM Gorj a mărturisit că s-a rugat ca ieri să nu plouă. „Am sunat miercuri la Bucureşti, la Institutul de Meteorologie, şi am întrebat cum va fi vremea la Târgu Jiu. Mi s-a spus că va ploua, va fi burniţă şi vreme închisă. M-am bucurat foarte mult de dimineaţă, când am văzut că nu plouă“, a povestit Gheorghe Fometescu.

 

O săptămână pe bicicletă

 

În „Săptămâna mobilităţii“, Gheorghe Fometescu se va duce la serviciu cu bicicleta. „Ar trebui ca din ce în ce mai mulţi cetăţeni să folosească bicicletele pentru a se deplasa. Maşinile poluează, iar mediul trebuie protejat“, a precizat Fometescu.

Şi Victor Banţa, prefectul de Gorj, a spus că foloseşte din când în când bicicleta: „Mersul pe bicicletă înseamnă sănătate. Ar fi bine dacă oamenii ar folosi mai des astfel de mijloace de deplasare“. Reprezentanţii APM Gorj îi îndeamnă pe toţi cei care au maşini să renunţe la ele măcar o săptămână. „Avem mijloace de transport în comun. Să le folosim! De ce să mai poluăm mediul înconjurător şi cu maşinile proprii?“, a declarat Gheorghe Fometescu.

ȘTIRI VIDEO GdS

Vaccinarea antirujeolică devine obligatorie în Germania

Vaccinarea antirujeolică devine obligatorie, în Germania, în grădiniţe şi şcoli începând de la 1 martie 2020. Bundestagul german (camera legislativă inferioară) a...

Liga 3 / Universitatea II Craiova are meci greu cu Flacăra Moreni

Echipa secundă a Universităţii Craiova întâlneşte vineri, de la ora 14.00 (live text pe gds.ro/sport), pe stadionul „Extensiv“, pe Flacăra Moreni. Partida...