14.5 C
Craiova
duminică, 5 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalProgramul social „Bani de liceu“ continuă

Programul social „Bani de liceu“ continuă

Elevii de liceu care provin din familii cu venituri modeste vor primi şi anul acesta sprijin finaciar de la stat. Guvernul a decis, zilele trecute, continuarea programului naţional de protecţie socială „Bani de liceu“ pentru anul şcolar 2008-2009. Condiţiile de acordare a ajutorului, dar şi valoarea acestuia au rămas aceleaşi ca şi anul trecut. Ajutorul financiar, în valoare de 180 de lei, se acordă elevilor care provin din familii al căror venit brut lunar pe membru de familie, realizat în ultimele trei luni anterioare depunerii dosarului, este de maximum 150 de lei. Guvernul a mai stabilit că sprijinul financiar se acordă pe bază de cerere formulată de elev cu autorizarea reprezentantului legal, înregistrată în perioada 15 septembrie – 1 octombrie la unitatea de învăţământ la care elevul este înscris, pentru anul şcolar 2008 – 2009.  
În anul şcolar 2007-2008, o treime din elevii din învăţământul liceal şi profesional din judeţ au beneficiat de „banii de liceu“. Lista aprobată anul trecut de Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Olt a cuprins 5.700 de beneficiari din judeţ. Numărul elevilor care s-au încadrat în acest program social a crescut de la an la an, în 2004, primul an în care s-a acordat ajutorul, fiind 3.631 de beneficiari, în 2005 – 4.592, iar în 2006 – 4.600. Banii se pot pierde foarte uşor, anul trecut aproximativ 1.000 de elevi din Olt fiind pe lista celor care, din pricina numărului de absenţe, s-au trezit că li s-a sistat plata. În anul şcolar 2007 – 2008, la nivel naţional au beneficiat de acest program peste 140.000 de elevi, din clasele IX-XII. Efortul financiar a fost de peste 210 milioane de lei noi.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS