17.9 C
Craiova
vineri, 17 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalPeste 600 de candidaţi la suplinire

Peste 600 de candidaţi la suplinire

Inspectoratul Şcolar Judeţean Olt a stabilit trei centre de examen pentru candidaţii înscrişi la concursul de suplinire de astăzi. Şi-au depus dosarele 649 de candidaţi, aproape jumătate din numărul celor de la titularizare, fiind 47 de discipline de examen. Repartizarea candidaţilor pe cele trei centre – Colegiul Naţional Vocaţional „Nicolae Titulescu“ Slatina, Şcoala cu clasele I – VIII nr. 3 Slatina şi Colegiul Tehnic „Alexe Marin“ Slatina -, în funcţie de disciplina de examen, a fost afişată pe blog-ul http://resurseumaneolt.wordpress.com/.

La probele practice, susţinute miercuri, 23 de candidaţi au fost declaraţi admişi, unul singur fiind respins, iar cinci nu s-au prezentat, aceştia din urmă, precum şi candidatul respins pierzând dreptul de a se prezenta la concursul de astăzi.

Următoarea etapă în calendarul mişcării personalului didactic, rezolvarea solicitărilor de detaşare la cerere, va avea loc mâine.

Pentru detaşări candidaţii trebuie să se prezinte în şedinţă publică, programată pentru mâine, ora 9.00, cel mai probabil la Colegiul Tehnic Metalurgic, dacă nu intervine vreo modificare de ultimă oră privind locul de desfăşurare, după cum a declarat şeful Compartimentului Personal din cadrul ISJ, insp. Cristian Miu. Pentru detaşări s-au realizat şi afişat punctajele pentru cei 53 de solicitanţi, la care se pot adăuga cererile venite din partea candidaţilor repartizaţi computerizat în acest an în urma concursului naţional unic (titularizarea).

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS