21.2 C
Craiova
sâmbătă, 12 iulie, 2025
Știri de ultima orăLocalBani pentru refacerea apartamentelor distruse de incendiu

Bani pentru refacerea apartamentelor distruse de incendiu

Blocul S7 de pe strada Gib Mihăescu din Râmnicu Vâlcea, afectat la începutul acestei săptămâni de un incendiu devastator care a nimicit 15 apartamente construite la mansardă, va fi refăcut cu sprijinul autorităţilor locale. Deja primăria a început lucrările de curăţare a scărilor şi le va oferi locatarilor materialele de construcţie necesare pentru refacerea în primul rând a acoperişului distrus în incendiu. „Am achiziţionat deja 1.200 de metri pătraţi de OSB, pentru a începe lucrările de reconstruire a acoperişului mansardei, pe care sperăm să le finalizăm în cel mai scurt timp. De asemenea, am cerut să se facă un studiu specializat pentru a vedea dacă incendiul a afectat structura de rezistenţă a blocului. Din fericire, specialiştii tocmai mi-au spus că structura blocului nu a fost în nici un fel afectată, dar nu putem începe lucrările de reconstruire până ce nu vom avea un aviz scris. În maximum trei zile va sosi şi acest aviz şi vom urgenta lucrurile“, a declarat Mircia Gutău, primarul oraşului Râmnicu Vâlcea.

Pentru refacerea locuinţelor devastate de incendiu, Primăria Râmnicului va aloca suma de 300.000 de lei, urmând ca în momentul în care se va stabili cu exactitate cui îi aparţine vina pentru producerea acestui dezastru, să îşi recupereze banii de la vinovat.

 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS