37.9 C
Craiova
duminică, 27 iulie, 2025
Știri de ultima orăLocalCondescu e mulţumit de protocolul cu MEF

Condescu e mulţumit de protocolul cu MEF

Preşedintele Federaţiei Naţionale Mine-Energie (FNME), Marin Condescu, a declarat că a ajuns la un compromis cu Ministerul Economiei şi Finanţelor (MEF) şi va propune spre aprobare structurii de conducere a FNME termenii din protocolul discutat la Bucureşti.

 

Preşedintele Federaţiei Naţionale Mine-Energie, Marin Condescu, s-a declarat mulţumit de termenii în care a negociat la Ministerul Economiei şi Finanţelor un nou protocol de soluţionare a problemelor din minerit şi energie. Conţinutul protocolului a fost prezentat ieri în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la sediul Uniunii Sindicatelor Miniere din Oltenia. Marin Condescu a spus că au fost fixate date clare, în ceea ce priveşte respectarea anumitor angajamente, de către ministere sau agenţii ale guvernului. Angajamentele vizează alocarea de fonduri pentru eliminarea blocajului financiar existent la nivelul Societăţii Naţionale a Lignitului Oltenia, elaborarea unor strategii sau iniţiative legislative, în domeniul energetic sau în ceea ce priveşte situaţia exproprierilor şi a acordării licenţelor de exploatare în perimetrele de exploatare din mineritul Olteniei.

 

Optimism moderat

 

Noul protocol apare în urma a două runde de negocieri care au fost purtate la Târgu Jiu, unde a fost prezent şi ministrul Varujan Vosganian, respectiv Bucureşti, unde s-a deplasat Marin Condescu. După cum a precizat sindicalistul, astăzi va avea loc la Târgu Jiu o şedinţă a Consiliului de Conducere al Federaţiei Naţionale Mine Energie, care are pe ordinea de zi punerea în discuţie şi aprobarea protocolului amintit: „Ceea ce s-a discutat şi s-a stabilit în protocol se apropie de ceea ce am solicitat noi în revendicări. Nu am spus niciodată că vom declanşa la jumătatea lunii iunie greva, ci mişcări de protest care vor fi urmate pe 1 august de o grevă. Noi însă întotdeauna am apelat la negocieri pentru a ne rezolva revendicările, dar protestele vor rămâne mereu un mijloc de a pune presiune pe cei care au puterea de decizie. Conflictul cu guvernul a fost suspendat, nu închis. Au fost avansate termene clare şi date precise, şi fiecare ştie ce are de făcut în perioada imediat următoare. Cei de la guvern au fost de acord şi şi le-au asumat. Din câte ştiu, la rectificare va fi alocată suma de 100 de milioane de lei pentru RAAN Drobeta Turnu Severin, din care îşi va putea achita o parte din datoria pe care o are către Societatea Naţională a Lignitului Oltenia. Alte 50 de milioane vor ajunge la consiliile judeţene şi implicit la CET-uri, de la care SNLO are de recuperat creanţe“, a declarat Marin Condescu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS