17.3 C
Craiova
marți, 30 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalÎncă un destin frânt de tren

Încă un destin frânt de tren

Unul dintre cei doi copii transportaţi duminică la Spitalul Judeţean Târgu Jiu, grav răniţi în urma accidentului feroviar de la Budieni, a decedat la trei ore după producerea evenimentului. Cei doi copii erau fraţi şi aveau nouă, respectiv 11 ani, cel mai mic dintre ei decedând în unitatea medicală din Târgu Jiu. Băiatul de 11 ani este în stare gravă, motiv pentru care a fost trimis la o clinică din Craiova. Copilul este internat în comă depăşită la Clinica de Terapie Intensivă a Spitalului de Urgenţă Craiova şi a fost diagnosticat cu traumatism cranio-cerebral grav. „Copilul are 11 ani şi a fost internat în noaptea de duminică spre luni, la ora 23.50, având diagnosticul traumatism cranio-cerebral grav şi fiind în comă depăşită. Micuţul se află sub supraveghere, dar şansele lui de a supravieţui sunt aproape nule“, a declarat Mariana Trică, purtătoarea de cuvânt a Spitalului de Urgenţă Craiova.

 

Şoferul, cercetat penal

 

Reprezentanţii Spitalului Judeţean din Târgu Jiu au declarat că şoferul autovehiculului a fost şi el internat duminică după-amiază, însă starea lui este bună. Ion Scurtu, şoferul implicat în accident, va fi cercetat penal pentru infracţiunea de ucidere din culpă.

Poliţiştii au stabilit că acesta consumase alcool înainte de a se urca la volan. În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat că avea o alcoolemie de 0,20 mg/l în aerul pur expirat,acest lucru având relevanţă în contextul producerii evenimentului în care au decedat patru persoane.

În urma accidentului de duminică după-amiază şi-au pierdut viaţa o fetiţă şi doi băieţi, toţi până în zece ani, şi un bărbat. Fetiţa decedată era fiica şoferului.

Ajutoare de deces

Primarul comunei Scoarţa, Aurelian Cotârlău, a declarat că va convoca o şedinţă de consiliu local, în care va propune acordarea unor ajutoare de înmormântare pentru familiile celor decedaţi în accidentul de tren de duminică.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

2 COMENTARII