13.7 C
Craiova
sâmbătă, 27 aprilie, 2024

Scurte ştiri

Partidul de export

Casa de Cultură „Traian Demetrescu“ a găzduit, la începutul acestei săptămâni, lansarea romanului science fiction „Partidul de export“ al scriitorului Victor Martin. Lucrarea este o epopee care reuneşte, de fapt, două romane mai vechi. Prima parte a volumului actual a apărut în anul 2004, sub numele „Elogiul muncii de partid“, iar cea de-a doua, în 2007, „Noaptea oraşului ilustrat“. „Multe fragmente, luate separat, au note orwelliene, iar, în ansamblu, scrierea e o epopee de natură tolkieniană. Originalitatea constă în tratarea diferită a politicului şi în crearea unei mitologii fără precedent“, a precizat autorul.

Mirela MARINESCU

 

Spectacol de binefacere

Ansamblul Folcloric „Maria Tănase“ în colaborare cu Mitropolia Oltenia organizează miercuri, 2 iulie, de la ora 17.30, un spectacol de binefacere la Teatrul Liric „Elena Teodorini“ din Craiova. Îşi vor da concursul soliştii vocali ai ansamblului: Constantin Enceanu, Petrică Mîţu Stoian, Angelica şi Niculina Stoican, Maria Ghinea, Victoriţa Lăcătuşu, Maria Loga, Nineta Popa, Emilia Ghinescu, Constantin şi Marius Măgureanu, Rozica Petra, Vasile Ciobanu, Nina Predescu, Lavinia Bîrsoghe, Manuela Motocu, Liliana Popa, Mihai Mihalache, Luisa Săpaşu.

Mirela MARINESCU

 

„DocumFest“, la prima ediţie

Festivalul Internaţional de Film Documentar „DocumFest 2008“ va avea loc în perioada 6-8 noiembrie, la Timişoara, şi va fi format din două secţiuni competitive – documentar de autor şi documentar de televiziune – în paralel cu proiecţii prezentate în afara concursului, precum şi alte evenimente. Scopurile Festivalului de Film „DocumFest“ sunt să promoveze diversitatea genurilor filmului documentar şi să contribuie la o mai bună cunoaştere a unor modalităţi de abordare a realităţii. Această primă ediţie a festivalului are ca temă centrală „Dialogul intercultural“, dedicată anului 2008 – anul european al dialogului intercultural.

NewsIn

 

Cei mai buni regizori la Festivalul de Film

Festivalul de Film Bucureşti, aflat la cea de-a doua ediţie, se desfăşoară în acest an în perioada 28 iunie – 6 iulie şi cuprinde patru secţiuni: lungmetraj, documentare şi scurtmetraje, Europa şi CineMareaNeagră. Desfăşurat sub sloganul „Filme Grele“, festivalul de film de la Bucureşti atrage atenţia cinefililor asupra realizărilor regizorilor din bazinul Marea Neagră prin programul competiţional „CineMareaNeagră“, unde cele mai bune pelicule vor fi premiate pentru secţiunile „Cel mai bun film“ (trofeu şi 5.000 de euro), „Cea mai bună regie“ (trofeu şi 3.000 de euro), „Cea mai bună imagine“ (trofeu şi 1.000 de euro) şi „Cel mai bun debut-primul sau al doilea film“ (trofeu şi 1.000 de euro).

NewsIn

 

Eşarfa lui MIrcea Baniciu

Mircea Baniciu lansează „Eşarfa“, primul volum din dublul album „Best Of“ şi, totodată, primul album solo al artistului după 17 ani, într-un concert care va avea loc pe 3 iulie, la Hard Rock Cafe din Bucureşti, cu intrare liberă, potrivit unui comunicat Cat Music. Acest nou album conţine 14 piese, în special balade, printre care se află atât hit-uri precum „Eşarfă în dar“, „Frunza“ şi „Scrisoare de bun rămas“, dar şi piese mai puţin cunoscute de public şi mai puţin cunoscute. „Sunt piesele care mi s-au lipit de suflet şi am simţit nevoia să le dau o nouă viaţă, un nou sunet, actualizat la nivelul zilelor noastre. Este un proiect puţin altfel… între atâta muzică house, dance şi rock, eu zic că este necesar, din când în când, să mai ascultam şi câte o baladă“, a spus Baniciu.

NewsIn

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS