21.7 C
Craiova
sâmbătă, 1 iunie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjMinerii lui Condescu ameninţă cu greva

Minerii lui Condescu ameninţă cu greva

Uniunea Sindicatelor Miniere din Oltenia (USMO) va solicita Federaţiei Naţionale Mine-Energie redeschiderea conflictului colectiv de muncă şi declanşarea unor acţiuni de protest, începând cu 15 iulie.

 

GORJ. Minerii din Oltenia sunt nemulţumiţi de situaţia economică în care se găseşte Societatea Naţională a Lignitului şi vor să declanşeze mitinguri de protest. În cazul în care revendicările nu le vor fi luate în considerare de guvernanţi, ortacii lui Marin Condescu sunt decişi să organizeze şi o grevă generală în toate bazinele miniere ale Olteniei. În urma unei analize a principalilor indicatori economici ai Societăţii Naţionale a Lignitului Oltenia (SNLO), Consiliul de coordonare al Uniunii Sindicatelor Miniere a întocmit o listă cu cele mai importante probleme cu care se confruntă principalul bazin minier al ţării. Potrivit unui comunicat de presă semnat de preşedintele USMO, Marin Condescu, lipsa unei strategii guvernamentale în domeniul minier şi energetic poate afecta menţinerea celor 9.000 de locuri de muncă sau chiar pierderea acestora.

 

Blocaj financiar

 

Marin Condescu a mai vorbit despre o accentuare dinamică în ultima perioadă a blocajului financiar, care a dus la incapacitatea SNLO de a achita salariile şi concediile de odihnă din activitatea curentă, datoriile către bugetul de stat şi plata furnizorilor de servicii atingând suma de 268,1 milioane de lei. De asemenea, în comunicatul semnat de liderul USMO, se ridică şi problema datoriei pe care RAAN Drobeta Turnu Severin o are de achitat către SNLO, respectiv 130 de milioane de lei. Potrivit sindicatelor, există în continuare probleme legate de acordarea licenţelor de exploatare în perimetrele actuale ale unităţilor miniere: „nereglementarea legislativă în domeniul exproprierilor; cererea fluctuantă şi aleatorie de cărbune, cauzată de lipsa unei strategii unitare; lipsa investiţiilor în domeniul energetic şi nesiguranţa pe termen mediu şi lung a locurilor de muncă; nerealizarea investiţiilor în asigurarea condiţiilor de muncă şi a măsurilor de protecţie a muncii; blocarea activităţii societăţilor comerciale care lucrează pentru SNL Oltenia, existând pericolul disponibilizării a peste 10.000 de salariaţi, precum şi eventualitatea încetării activităţii SNL Oltenia prin existenţa posibilităţii oricărui creditor de a face ca societatea să intre în incapacitate de plată“, se spune în comunicat.

 

Conflict de muncă

 

Confom aceluiaşi document, Uniunea Sindicatelor Miniere din Oltenia va solicita Federaţiei Naţionale Mine-Energie, din care face parte, redeschiderea conflictului de muncă împotriva Guvernului României şi Ministerului Economiei şi Finanţelor, suspendat pe 24 mai 2007, prin Protocolul încheiat între minister şi Federaţia Naţională Mine-Energie, în fruntea căreia se află, de asemenea, Marin Condescu. Pentru rezolvarea problemelor cu care se confruntă Societatea Naţională a Lignitului Oltenia, USMO va folosi toate mijloacele de luptă sindicală şi va organiza, începând cu 15 iulie, mitinguri de protest în toate zonele de activitate. În plus, din 1 august, sindicatele miniere din Oltenia vor trece la declanşarea grevei generale.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

2 COMENTARII